Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Proiectul de lege pentru reţelele 5G a fost APROBAT

iStock
5g

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

"Proiectul de lege promovat astăzi are în vedere stabilirea unui mecanism de autorizare prealabilă a producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, inclusiv cele de tip 5G. Astfel, vom avea la dispoziţie un instrument solid în vederea diminuării riscurilor la adresa securităţii şi apărării naţionale. Totodată, prin acest proiect de lege, odată aprobat în Parlament, România nu exclude niciun producător de tehnologie, dar va putea condiţiona prezenţa acestora de respectarea criteriilor stipulate în Memorandumul semnat de Guvernele României şi SUA privind securitatea reţelelor 5G", a scris, pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Lucian Bode.

Potrivit acestuia, "pe lângă oportunităţile tehnologice, economice şi sociale deosebite, implementarea tehnologiilor 5G în România poate facilita manifestarea unor ameninţări complexe la adresa securităţii naţionale".

"Avem nevoie de o abordare coordonată şi integrată a securităţii cibernetice a tehnologiilor 5G pentru diminuarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. România a demonstrat că tratează acest subiect cu maximă seriozitate şi este un partener de încredere la nivelul NATO şi UE, aspect recunoscut şi subliniat în mai multe rânduri de către partenerii europeni şi Aliaţii noştri", precizează Bode.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.