Legea privind ariile naturale protejate va fi contestată la Comisia Europeană și Avocatul Poporului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-10-2025 16:52

Actualizat: 16-10-2025 17:34

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Legea privind ariile naturale protejate va fi contestată la Comisia Europeană și Avocatul Poporului. Legea privind ariile naturale protejate adoptată miercuri de Parlament încalcă directivele europene, spune la RFI președintele fundației Eco-Civica, Dan Trifu, care precizează că va sesiza Comisia Europeană și Avocatul Poporului.

Deputații au votat un proiect care permite modificarea ariilor protejate, pentru finalizarea hidrocentralelor începute înainte de anul 2007, scrie Mediafax.

PSD, PNL, UDMR și AUR au votat „pentru” legea privind hidrocentralele din arii naturale protejate, în timp ce deputații USR s-au opus. De altfel, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vorbește despre o lege rușinoasă ce poate distruge ariile naturale protejate.

senatorul PSD Daniel Zamfir acuză USR-ul că este brațul politic al ONG-urilor care frânează dezvoltarea țării

Președintele Eco-Civica, Dan Trifu, îi dă replica și vorbește de „un act inconștient”: „Pentru cele nouă amenajări hidrotehnice vă dați seama ce distrugeri putem face. Toate sunt în arii protejate sau afectează major arii protejate, inclusiv parcuri naționale de importanță foarte mare pentru tot ce înseamnă biodiversitatea din România”, scrie Mediafax.

El dă exemplul centralei de la Surduc: „Să produci 5 MW și să seci un râu, să pui în pericol tot acel ecosistem din zona respectivă, lucruri similare și în celelalte mini-hidrocentrale, cum le numim noi”.

Dan Trifu anunță că va sesiza Comisia Europeană: „Vom înștiința Comisia Europeană, clar, deja am pregătit scrisoarea către Avocatul Poporului și președintele României și spre acele grupuri politice care nu au votat această lege, pentru a fi atacată la Curtea Constituțională”.

Ministrul Mediului a izbucnit din cauza legii, despre care spune că e o rușine

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, miercuri, votul dat de AUR, PSD, PNL și UDMR pentru o lege care, spune ea, permite distrugerea ariilor protejate și favorizează interese economice în defavoarea mediului și a sănătății publice.

„În discursuri toți sunt mari protectori ai pădurii, în voturi trădează și votează împotriva pădurilor României”, a transmis Buzoianu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acesteia, „acum câteva minute a trecut legea votată de AUR, PSD, PNL și UDMR care stabilește că orice arie protejată poate fi distrusă”. Buzoianu afirmă că proiectul a fost „împins și votat de AUR și aliați apropiați de la alte partide”, iar noua lege „cere ca limitele ariilor protejate să fie modificate în 60 de zile sau ca proiecte decise de CSAT să nu mai îndeplinească nicio condiție de mediu”.

„Am spus-o și o mai spun de fiecare dată când e nevoie: legile de protecția mediului există pentru că am decis, colectiv, că nu putem să ne batem joc de apa pe care o bem, aerul pe care îl respirăm, să murim cu zile din cauza poluării și să lăsăm o țară otrăvită pentru generațiile viitoare. Cei care vin și cer să nu mai existe norme de mediu fac jocurile unor băieți deștepți care preferă să se îmbogățească pe repede înainte și aruncă la gunoi sănătatea și siguranța a milioane de români”.

Buzoianu consideră că pădurile României sunt „o comoară națională” și atrage atenția că „politicul a fost părtaș la tăierile devastatoare din ultimii zeci de ani”. „Nu e o surpriză că tot o majoritate politică vine și spune astăzi că, indiferent de impactul pe mediu, dacă o mână de oameni politici decid, nu mai există nicio lege care să protejeze pădurile României”.

„ Legile pe mediu nu blochează hidrocentralele. Legile pe mediu blochează acele proiecte de hidrocentrale ineficiente care nu mai produc energie pentru că apele din România nu mai au debitele respective. Dacă un proiect nu e eficient, da, el nu trebuie continuat chiar dacă niște firme șmechere așteaptă să iasă din insolvență cu zecile de milioane care ar urma să vină prin aceste proiecte (nu e un scenariu de film, e fix situația reală a unor firme care vor primi banii pentru aceste lucrări)”, spune ministrul Mediului.

Potrivit lui Buzoianu, trebuie discutat de la caz la caz, specific, pentru a se vedea care proiecte sunt bune și care nu. „Sper că nimeni nu e naiv să creadă că toate aceste proiecte din ultimii 30 de ani au fost toate extraordinare. O analiză obiectivă nu are cum să supere pe nimeni, mai puțin pe cei care s-au urcat populist pe acest subiect”.

Buzoianu a numit legea „o rușine care va distruge păduri extraordinar de valoroase din țară pentru generații întregi de acum încolo”.

„Eu voi continua să lupt pentru pădurile României. Nu de alta, dar datoria mea nu e pentru firme în insolvență sau companii ale statului, ci față de toți cei care ne vor întreba peste 20-30 de ani ,,și ce ați făcut să trăim într-o țară mai bună”, conchide Buzoianu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri