Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că legea privind protecţia avertizorilor în interes public, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.
Potrivit uni comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituţionali au respins, miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public.
În esenţă, arată sursa citată, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui şi a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizaţii.
"Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizaţii, fie prin divulgare publică. Legiuitorul a ales ca activităţile de raportare internă/externă şi divulgare publică să se realizeze succesiv, şi nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât şi starea de legalitate în care aceasta trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii şi fără a aduce atingere dispoziţiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală", se precizează în comunicat.
Asemenea reguli procedurale, spune instanţa constituţională, nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate şi să îl responsabilizeze în activitatea desfăşurată.
"Stabilirea unei proceduri în realizarea activităţii de raportare/divulgare publică a informaţiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum şi delimitarea în funcţie de criterii obiective a unor etape aferente acestei activităţi nu aduc atingere protecţiei juridice a avertizorului de integritate", indică CCR.
Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.
Legea avertizorilor de integritate consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestora
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

357
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
357

1.548
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
1.548

24
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
24

11
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
11

1.630
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.630

908
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
908

2.466
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.466

2.770
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.770

4.113
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.113

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.289
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.289

3.170
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.170

83
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
83
















Comentează