Proiectul de lege privind promovarea demnității umane și toleranței a fost adoptat inițial miercuri, 17 februarie, de plenul Camerei Deputaților, pe articole. La votul în plen au fost 152 pentru, 105 împotrivă și 24 de abțineri. Alina Gorghiu a declarat că a fost respinsă pentru că este lege organică, deci este nevoie de 50 % plus 1. Se pare că lipsesc 7 voturi. În schimb, Liviu Dragnea cere reluarea votului.
”Numărul de voturi este insuficient în condițiile impuse de regulament ca legea organică să fie votată. Legea fiind respinsă ar trebui să mergem la următorul punct pe ordinea de zi. PSD se încăpățânează. Vom reacționa la acest abuz. Ne consultăm. Dacă PSD va insista să reia votul ne vom retrage din sală și vom merge la CCR”, a declarat Gorghiu la B1.
Deputatul PSD Daniel Florea a declarat că există o problemă și cel mai probabil deputații și-au lăsat cartelele de vot și au plecat din sală.
”Dintr-o eroare tehnică s-ar putea să nu avem o lege care este foarte bună. Să vedem ce se va întâmpla în continuare. 288 de voturi deși în sală se pare că erau 315 deputați”, a completat Florea.
Ulterior deputatul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, în plenul Camerei să se constate că legea defăimării a picat la vot, pentru că nu doreşte ca actul normativ pe care l-a iniţiat să fie pus sub semnul întrebării sub aspectul regulamentului. El a mai spus că va reiniţia o lege cu acelaşi conţinut. Vina pentru ce s-a întâmplat cu această lege ar putea fi pusă pe seama sistemului electronic de vot.
"Din cauza acestui sistem o lege trece sau pică" a mai spus Dragnea.
Parlamentarii liberali s-au opus acestui proiect și au precizat că trebuie respins pentru că este neconstituțional.
"Legea privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup sau legea privind asigurarea toleranței față de diferențele de grup sau legea defăimării, așa cum am numit-o noi, PNL, trebuie respinsă pentru că este neconstituțională. Inițiatorul a propus o reglementare care conținea norme ce instituiau cenzura atât în spațiul public, cât și în spațiul privat, încălcând cel puțin patru drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României — dreptul la viață privată, dreptul la liberă exprimare, libertatea conștiinței și dreptul la informare. (...) Pe lângă această prevedere era instituită o poliție a cuvântului care putea controla și amenda orice cetățean din România pentru o simplă afirmație, în contextul legal propus până și Ilie Moromete ar fi fost sancționat", a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache, în plenul Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.
Totodată, PNL mai susține că PSD a încălcat Regulamentul Camerei Deputaţilor în privinţa Legii Defăimării.
”Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au încălcat Regulamentul Camerei Deputaţilor în privinţa Legii Defăimării. Proiectul de act normativ a fost supus astăzi dezbaterii plenului, deşi- potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor (articolul 69, aliniatul 2) - Raportul pentru această lege trebuia trimis plenului cu 5 zile înainte de a fi supus dezbaterii, nu cu o zi cum s-a întâmplat în cazul acestui proiect de act normativ. PNL a solicitat- având în vedere acest viciu de procedură- scoaterea proiectului de lege de pe ordinea de zi a plenului, însă PSD a respins această cerere, Liviu Dragnea şi Marian Neacşu asigurându-se, prin prezenţa lor în plen, că cererea PNL nu va avea succes. Mai mult, PNL solicită tuturor parlamentarilor ca acest proiect de lege să fie respins, fiind unul antidemocratic şi neconstituţional. Libertatea de exprimare este un drept garantat prin Constituţie şi care nu poate fi reglementat prin nicio lege. ”, anunță Eugen Nicolaescu printr-un comunicat de presă.
Proiectul de lege privind demnitatea umană va merge la sesiunea de vot final, programată la ora 12.30, în plenul Camerei Deputaților.
Comentează