Consiliul local va asigura condiţiile pentru înfiinţarea a cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori din zona de competenţă, după cum prevede un proiect de lege adoptat tacit marţi de plenul Camerei Deputaţilor, informează agerpres.ro.
Potrivit proiectului pentru modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, înfiinţarea acestor instituţii se poate face şi prin construirea unor anexe la grădiniţele existente, astfel încât să poată prelua şi copiii de la vârsta de un an.
Conform iniţiativei, cheltuielile privind înfiinţarea creşelor din sistemul public se vor asigura din fonduri proprii, fonduri structurale europene, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite.
Prin iniţiativa legislativă se doreşte impulsionarea mamelor pentru a se întoarce la serviciu, prin facilitarea accesului la înscrierea copiilor la creşă. În acelaşi timp, proiectul vine ca o măsură pentru reintegrarea timpurie în activitatea profesională a femeilor care au născut şi doresc să-şi continue dezvoltarea profesională, susţin iniţiatorii.
"Dincolo de remunerare, concediu maternal sau ajutoare financiare pentru creşterea copilului, statul trebuie să îşi dezvolte politicile în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea şi educaţia timpurie a copilului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Proiectul de lege este iniţiat de Florentin Gust (neafiliat) şi semnat de deputaţii Maria Grecea (PNL), Dumitru Niculescu (UNPR), Ionel Stancu (minorităţi) şi Liliana Ciobanu, Răzvan Condurăţeanu, Maria Dragomir (neafiliaţi).
Camera Deputaţilor este primul for sesizat în acest caz.
Termenul pentru dezbatere şi vot final de 9 mai fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Legea pentru înfiinţarea creşelor, adoptată tacit
Explorează subiectul
Articole Similare

519
S-a emis cod galben de inundații: Sunt vizate cinci județe din România
519

656
VIDEO Locuitorii din Dâmbovița au rămas fără curent electric din cauza vremii extreme. Autoritățile intervin pe un drum afectat de avalanșă
656

2.351
Cheia este standardul european - Tudorel Toader explică de ce trimiterea la CJUE nu ar fi o tergiversare, ci o verificare a legii pensiilor magistraților
2.351

3.394
Fost primar de Sector, despre mesajul Ro-Alert de la 4 dimineața: "Cred că a fost o greșeală"
3.394

209
Cine este Sabina Iosub: Biografie, Carieră și Viața Personală a Jurnalistei
209

2.298
VIDEO O parte din angajații Guvernului, lăsați să lucreze de acasă, pe fondul codului roșu de vreme rea: anunț făcut de ministru
2.298

57
Cine este Florin Calinescu: Viața, Cariera și Povestea Actorului Legendar
57

3.871
Patru medici din Craiova au fost săltați de poliție: Au sifonat bugetul de stat decontând tratamente fictive
3.871

2.837
Ciprian Ciucu, despre haosul din trafic: 'Oamenii sunt în teren. Este o muncă de sisif'
2.837

1.479
România, campioană la procese în UE: număr record de dosare și avertisment CSM privind degradarea actului de justiție
1.479

4.525
Descoperire șocantă în Sectorul 1, în plin cod de ninsori: Un bărbat a fost găsit mort în taxiul pe care îl conducea
4.525

36
Alertă în Carpați: ninsori abundente și risc mare de avalanșă în Făgăraș și Bucegi
36

847
O femeie a născut acasă, după ce ambulanța n-a mai ajuns din cauza condițiilor meteo extreme
847

















Comentează