Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lemn în valoare de aproape 950.000 de lei, confiscat în urma unei acţiuni în judeţul Suceava

News
transport lemn

Peste 3.000 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 950.000 de lei, au fost indisponibilizaţi în urma unei acţiuni desfăşurate de Poliţia Română şi specialişti silvici, timp de 4 zile, în judeţul Suceava. Au fost verificaţi 15 agenţi economici şi s-au aplicat 34 de amenzi potrivit news.ro.

”În perioada 2 – 5 iunie a.c., poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Maramureş, Neamţ, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna şi Vrancea, au acţionat în judeţul Suceava, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic. Acţiunea a vizat atât combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier naţional, cât şi verificarea respectării dispoziţiilor legale de către agentii economici pe linia achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că au fost verificaţi 15 agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul forestier.

Poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 144.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au constatat o infracţiune de evaziune fiscală, prevăzută de Legea 241/2005 (omisiunea înregistrării în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale realizate sau a veniturilor realizate).

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 3.101 mc de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 943.000 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.