DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

L'Equipe: Victoria lui CFR Cluj la Manchester, printre marile surprize în Liga Campionilor în ultimul deceniu

Digi Sport
cfr cluj burcă

Victoria lui CFR Cluj pe terenul lui Manchester United, 1-0 faza grupelor în sezonul 2012-2013, este printre cele mai mari surprize din Liga Campionilor în ultimul deceniu, scrie miercuri L'Equipe, a doua zi după ce Sheriff Tiraspol s-a impus cu 2-1 în faţa lui Real Madrid, pe Santiago Bernabeu.

Pe 5 decembrie 2012, CFR Cluj a câştigat cu 1-0 pe Old Trafford după golul lui Luis Alberto. Echipa clujeană a încheiat grupa pe locul 3, obţinând accesul în şaisprezecimile de finală ale Europa League, unde a fost eliminată de Inter Milano, potrivit agerpres.ro.

Succesul lui CFR Cluj la Manchester este pe locul patru într-un Top 5 al marilor surprize din Liga Campionilor în ultimii zece ani, alcătuit de L'Equipe.

În acest top, pe primul loc este calificarea ciprioţilor de la APOEL Nicosia în sferturi de finală în dauna lui Olympique Lyon în sezonul 2011-2012.

Pe locul 2 este victoria lui Sheriff Tiraspol la Madrid. Pe locul 3 sunt succesele echipei belaruse BATE Borisov în stagiunea 2012-2013 în faza grupelor, 3-1 în deplasare cu Lille, apoi tot 3-1 acasă cu Bayern Munchen, viitoarea câştigătoare a competiţiei. Pe locul 5 este victoria cu 2-0 obţinută de Steaua Roşie Belgrad în toamna lui 2018 în duelul cu Liverpool, echipa care avea să câştige acea ediţie a Champions League.

"În 2012, CFR Cluj, mândria regăsită a României", scrie L'Equipe.

"La fel ca fosta Iugoslavie, România a fost o ţară influentă pe scena europeană înainte de legea Bosman. Steaua Bucureşti a câştigat de altfel Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi a pierdut finala în 1989. Altă echipă românească a reuşit însă o surpriză în ultimii zece ani: CFR Cluj. Pe 5 decembrie 2012, coechipierii lui Modou Sougou au câştigat pe Old Trafford (1-0), în faţa a 71.521 de spectatori, graţie unei realizări a lui Luis Alberto (minutul 56). Manchester United a fost eliminată apoi de Real Madrid în optimi de finală, însă a câştigat Premier League la finalul sezonului. Ultimul său titlu de campioană a Angliei. În schimb, pentru CFR Cluj aventura în Liga Campionilor s-a încheiat încă din faza grupelor", comentează cotidianul francez.

CFR a încheiat la egalitate de puncte cu Galatasaray, însă echipa din Istanbul a ocupat locul 2 în urma bilanţului întâlnirilor directe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.