Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Letonia interzice Limba rusă și interzice ortodocșilor letoni să mai aibă vreo legătură cu Biserica Ortodoxă Rusă

VideoHive
Letonia

Republica baltică a interzis limba rusă în viața publică și în școli și a forțat Biserica Ortodoxă să rupă legăturile cu Moscova.

De la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022, în Letonia au fost introduse noi legi care, printre altele, restrâng și uneori interzic limba rusă în viața publică și în școli. Obiectivul este îmbunătățirea integrării persoanelor a căror limbă maternă este rusa, grup care reprezintă puțin peste o treime din populația țării, membră a UE și NATO, relateaza La Razon preluat de Rador.

Palatele și monumentele post-ocupației sovietice riscă de asemenea să fie demolate sau reconstruite. De asemenea, o nouă lege obligă Biserica Ortodoxă Letonă să întrerupă legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Războiul din Ucraina a devenit o oportunitate de aur pentru politicienii țării baltice de a începe să distrugă moștenirea sovietică, lucru pe care și-au dorit să-l facă de multă vreme. Tot ce este legat de Moscova sau Rusia a devenit oarecum amenințător.

Ceea ce poate explica, de asemenea, de ce guvernanții au ales să întrerupă legăturile cu Rusia, are de-a face cu un sondaj din primăvara anului trecut, care arăta că 20% dintre vorbitorii de limbă rusă din țară au o atitudine pozitivă față de președintele Vladimir Putin. Aceasta este punctul de vedere al politologului leton Juris Rozenvalds. "Au văzut acest lucru ca pe un risc", explică el.

În ciuda faptului că o treime din populația letonă aparține minorității ruse, singura limbă oficială a țării este letona. Karina, care vorbește rusă, vede consecințele faptului că limba rusă este acum eliminată treptat. "Dacă le spui oamenilor că sunt genul greșit de oameni, nu te poți aștepta să te susțină, să te protejeze și să te respecte dacă se întâmplă ceva. Suntem cu toții în aceeași barcă", declară ea pentru postul suedez SVT. "Nu vreau să schimb nimic în viața mea doar pentru că cineva a decis că nu mai poți vorbi rusă aici", adaugă Karina.

De asemenea, ca și restul țărilor care se învecinează cu Rusia, Riga a depus un efort puternic pentru a-și crește bugetul militar. Bugetul Letoniei pentru 2023 își va majora cheltuielile cu 710 milioane de euro, dintre care jumătate vor fi alocate bugetului său militar și de securitate internă, au anunțat, vineri, prim-ministrul Krijanis Karin și ministrul de Finanțe, Arvils Aeradens.

După o ședință extraordinară de guvern, Karin a subliniat că bugetul - amânat de formarea lentă a coaliției sale guvernamentale tripartite după alegerile din octombrie trecut - își propune să transforme economia letonă într-una care exportă bunuri și servicii de mare valoare.

Întrebat de EFE despre relația dintre achizițiile programate de rachete și sisteme de apărare de coastă și îmbunătățirea serviciilor de poliție, pompieri și salvare și exporturile cu valoare adăugată mare, premierul a spus că războiul din Ucraina a schimbat prioritățile bugetare și de securitate națională în relaţie cu dezvoltarea economiei ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.