Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lewis Hamilton a triumfat în Marele Premiu al Franței

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Franţei, pentru prima dată în carieră, reuşind astfel să revină pe primul loc în clasamentul general. Britanicul a fost cel mai rapid în sesiunea de antrenamente şi în calificări, astfel că astăzi nu a făcut decât să rămână consecvent, scrie Mediafax.

A fost nevoie de intervenţia Safety Car-ului încă din primul tur, după ce Bottas i-a tăiat faţa lui Vettel şi neamţul l-a izbit. Verstappen a profitat şi a urcat pe locul 2, iar Sainz Jr a trecut pe locul 3. În urma carambolului, Ocon a fost lovit de Gasly, iar ambii francezi au fost nevoiţi să abandoneze. FIA a investigat incidentul, iar Sebastian Vettel s-a ales cu o penalizare de cinci secunde. Decizia a fost una surprinzătoare având în vedere că neamţul urma să-l depăşească pe Bottas, care a realizat acest lucru şi a tras de volan pentru a îl închide. Pe parcurs au mai fost penalizaţi şi Grosjean, respectiv Şirotkin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.