Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liber la ÎNARMARE: Legea a fost modificată în Parlament și răspunderea e doar contravențională, nu penală

AJC.com
foc de arma, pistol

Senatorii au adoptat luni proiectul de modificare a Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, care prevede ca deţinătorii legali de arme să răspundă numai contravenţional şi nu penal dacă dispun de o cantitate mai mare de muniţie decât cea prevăzută de lege.

Proiectul a fost adoptat cu 75 de voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 11 abţineri, scrie agerpres.ro.

Citește și: A demisionat din partid și va candida la prezidențiale! Despre cine e vorba

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru modificarea art. 342 (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul eliminării sancţiunii anulării dreptului de deţinere a armelor pentru situaţiile în care titularul a săvârşit, într-o perioadă de doi ani, două contravenţii prevăzute de lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor, precum şi al dezincriminării infracţiunilor constând în deţinerea de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerea de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută de dispoziţiile legale. Potrivit iniţiativei legislative, aceste fapte vor fi sancţionate ca şi contravenţii.

"Evoluţia fenomenelor infracţionale, caracterizate uneori prin agresiuni cu mâna înarmată asupra persoanelor şi bunurilor acestora, cererile unor cetăţeni de a-şi asigura dreptul de apărare împotriva celor care pun în pericol viaţa şi integritatea corporală, interesul general de punere sub control a regimului armelor de foc şi a muniţiilor impun măsuri pentru modificarea cadrului legislativ existent. Având în vedere gravitatea pericolului social, (...) considerăm că acestea ar trebui încadrate în categoria contravenţiilor şi nu în cea a infracţiunilor", se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de senatori PSD şi PNL.

Citește și: Prețul acestor alimente și servicii a explodat! Anunț de ultimă oră

Preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Liviu Brăiloiu, a declarat, după ce legea în cauză a fost dezbătută în plenul Senatului, că "această reglementare este adresată numai celor care au permis legal de armă şi muniţie sau au dreptul de a deţine, de a folosi şi de a purta aceste arme''.

''Nu se referă la persoane care nu au acest drept. Cine are armă, cine deţine un număr mai mare de cartuşe decât cel prevăzut de lege va plăti o amendă, adică va fi o contravenţie. Nu spune nimeni că trebuie să ai mai mult, dar dacă ai mai mult accidental este o contravenţie, nu o infracţiune, pentru că nu prezintă un pericol social", a precizat el.

Citește și: Victor Ponta desființează cel mai important proiect al Guvernului PSD-ALDE! ‘Cel mai mare furt din 28 de ani de existență a României democratice’

Referitor la obţinerea permisului de port-armă, Brăiloiu a spus că ar trebui păstrate condiţiile actuale de acordare a acestuia, însă a pledat pentru schimbarea legislaţiei româneşti în domeniu în privinţa pedepselor aplicate.

"Nu cred că ar trebui să se acorde mai uşor (n.r. - permisul), ar trebui să se păstreze condiţiile actuale, eu cred că sunt suficient de dure pentru a nu obţine şi de a nu acorda un permis unei persoane care poate comite fapte penale sau care a avut condamnări penale, persoanelor violente, însă cred că trebuie schimbată legea, în sensul că la noi, în legislaţia noastră românească, absolut orice încălcare constituie infracţiune, din orice poţi să ajungi la un dosar penal. De exemplu, dacă deţii în loc de 300 de cartuşe, cât e prevăzut legal, 301. Deja eşti condamnat la ani grei. Sau, de exemplu, dacă nu ai asigurat trăgaciul cu un dispozitiv special sau dacă nu ai făcut viza medicală. Este ca şi cum vă spun dumneavoastră că dacă aveţi permis de conducere şi nu aveţi viza medicală veţi fi condamnaţi. Este o contravenţie", a explicat senatorul social-democrat.

Citește și: O lege importantă a fost adoptată! Ei vor primi sute de mii de euro

Conform unui amendament propus de preşedintele Comisiei de apărare, "art. 129, după punctul 20 se introduce un nou punct, 20.1 ''Nerespectarea dispoziţiilor art. 42 (1) şi (2), în sensul deţinerii de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerii de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât dublul prevăzut de dispoziţiile legale".

"Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", potrivit art. 242 din Codul penal, mai prevede proiectul de act normativ.

Citește și: A demisionat din partid și va candida la prezidențiale! Despre cine e vorba

Senatul este prima Camera sesizată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.