DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liberalii din Timiș ARUNCĂ ÎN AER alianța cu USRPLUS: Alin Nica anunță VOT ÎMPOTRIVA majorării impozitelor locale

Redesteptarea
Alin Nica

Preşedintele filialei PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, joi, că liberalii nu susţin propunerea administraţiei Fritz de majorare a impozitelor pe clădiri şi taxelor locale şi a afirmat că demersul "este neserios", pentru că nu s-a consultat cu partenerii de alianţă în administraţia locală, în acest sens.

"Am văzut propunerea de majorare a taxelor locale, promovată de primarul Dominic Fritz şi de USR PLUS. Noi nu vom susţine acest lucru, nu vom susţine împovărarea populaţiei, suplimentar faţă de ceea ce este acum. PNL susţine scăderea fiscalităţii. E deficitară colectarea şi este necesară atragerea de fonduri europene şi doar ca ultimă soluţie putem apela şi la majorarea impozitării cetăţenilor. Sunt surprins de decizia lui Dominic Fritz, pentru că el susţinea înainte de a fi primar că nu va majora niciun impozit în mandatul de primar", a afirmat, Alin Nica, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Citește și: HORECA din Timișoara îl UMILEȘTE pe Fritz din cauza creșterii impozitelor: Un MINUSCUL necunoscut, căruia i s-au dat mii de credite în alb

El s-a declarat nemulţumit de faptul că liberalii nu au fost consultaţi cu privire la această iniţiativă, în condiţiile în care există o alianţă la nivel local cu cei de la USR PLUS.

"Deşi suntem în alianţă, noi, PNL, nu am fost consultaţi, aflăm din presă despre majorare. E un demers neserios, în plus e şi lipsa primarului la dezbaterea pe tema impozitării, care arată că nu există dialog şi consultare. Spuneau că e nevoie de transparenţă. În primul rând, trebuia să se consulte cu partenerii de alianţă locală şi să luăm de comun acord decizii pe probleme atât de importante, precum sunt majorările de impozite şi taxe locale", a subliniat Alin Nica.

Liderul liberalilor timişeni a anunţat că PNL Timiş va susţine o serie de amendamente, suplimentar faţă de refuzul de a vota majorările semnificative propuse. Unul dintre acestea va fi menţinerea reducerilor cu 10% pentru plata anticipată de către firme a impozitului.

"Cred că eliminarea facilităţii pentru firme e injustă, cu efect la buget. Companiile nu vor mai plăti în prima parte a anului, ci vor lăsa plata impozitului pentru final de an şi va fi o sincopă de disponibilitate (financiară, n.r.). Îşi bat singuri cuie în talpă cu astfel de proiecte de hotărâre", a mai punctat Alin Nica.

Şi grupul consilierilor locali ai PSD Timişoara a anunţat, în urmă cu două zile, că se opune intenţiei de majorare a impozitelor pe clădiri, anunţată de administraţia Fritz, şi că va propune trei amendamente la proiectul de Hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în municipiu pentru anul 2022, care va fi votat în plenul Consiliului Local la finalul acestei luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.