DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liberalii își numără trădătorii: un vicepreședinte PNL a votat Guvernul

shutterstock_68917519-e1340837013933
Din calculele făcute la PNL ar fi cam 7 trădători în partid.  George Scutaru susține că au fost 2 deputați care și-au asumat votul împotriva liniei de partid și au susținut noul guvern. Unul dintre trădătorii indicați de Scutaru este vicepreședintele PNL, Radu Stroe. Un al doilea trădător oficial este deputatul PNL, Călin Potor. Un episod cel puțin interesant a avut loc, marți, pe holurile Parlamentului. Radu Stroe s-a intersectat cu noii miniștrii au guvernului Ponta și le-a urat acestora ”Baftă, baftă!”, asta în condițiile în care PNL avea drept obiectiv picarea Guvernului. Neoficial, susține Scutaru, ar mai fi încă 3 deputați care n-au respectat linia partidului și cel puțin 2 senatori. După calculele liberalilor doar 7 oameni au trădat partidul. Scutaru susține că aceștia nu vor suferi repercusiuni din partea partidului pentru votul de susținere acordat Guvernului Ponta III. Citește și: Vot surpriză în Parlament. 25-30 de liberali au votat Guvernul Ponta III

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.