Partidul Național Liberal este pe cale să piardă un adevărat simbol al partidului. Chiar dacă an de an fac deplasări acolo și organizează pelerinaje, liderii PNL, mai vechi sau mai noi, nu au fost în stare să achiziționeze acest simbol.
Vezi și: PNL a EXPLODAT, după ultimul SONDAJ
Este vorba de Conacul familiei Bratianu care a fost scos la vanzare pentru o sumă record. Domeniul de la Stefanesti arata fabulos, are ferma, capela, gara si observator astronomic.
Este conacul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui război – Unirea din 1918 şi reformele ce au stat la baza democraţiei interbelice”, se scrie in prezentarea conacului.
Domeniul Florica este format din conac, ferma, capela, crama, gara si chiar un observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui vast parc.
Comentează