Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii pregătesc izolarea PSD

pn psd pnl

Evenimentul Zilei:

Liberalii pregătesc izolarea PSD în toamnă, primul pas fiind o alianță sau chiar o fuziune în această vară cu UNPR, partenerul tradițional al PSD. Printre „victimele” acestui scenariu se numără nume grele precum Gabriel Oprea. PSD ar vrea și el o fuziune cu UNPR
PNL e dispus să dea UNPR-ului 18-20 de locuri în viitorul Parlament. La schimb, UNPR ar urma să voteze cu PNL în Parlament și să-i sprijine pe liberali în administrația publică locală. O decizie finală este aşteptată până la sfârşitul lunii.
Alianţa ar avea capacitatea să răstoarne majoritatea în Parlament şi să lase PSD şi ALDE în opoziţie. PNL şi UNPR vor putea să-l schimbe fără probleme pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi ar putea să pună mâna in extremis şi pe şefia Camerei Deputaţilor. Planul mai mare al PNL este parafarea unui protocol scris cu UNPR şi începerea unor noi runde de negocieri similare cu partidul lui Mircea Geoană, PSRo, şi cu micul Partid Naţional Democrat, născut pe ruinele PP-DD. Liberalii nu exclud fuziunea prin absorbție cu toate cele trei partide.
Gabriel Oprea joacă cu PSD
Fostul lider UNPR, Gabriel Oprea, se numără printre principalii oponenţi ai unei alianţe cu PNL, el încercând iniţial să blocheze orice tentativă de apropiere de liberali, au relatat surse din partid pentru EVZ.
După ce UNPR a început negocierile cu PNL, Oprea a încercat alt tertip: să amâne cât de mult poate luarea unei decizii, în speranţa că liberalii se vor enerva şi vor retrage oferta făcută UNPR.
Motivul îl reprezintă spaima lui Gabriel Oprea că o alianță UNPR-PNL îl va scoate din jocurile politice. Surse din partid spun că acesta va fi una dintre victimele „sigure” datorită criteriilor de integritate ale PNL. Pe lângă acesta vor cădea şi alte nume grele din UNPR precum senatorul Şerban Mihăilescu, fost ministru PSD în Guvernul Năstase.
PSD vrea și el fuziune
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a dezvăluit, ieri, că i-a prezentat liderului UNPR o ofertă de fuziune. „Nu am primit un răspuns clar”, a spus Dragnea, care s-a declarat deranjat şi surprins de atitudinea UNPR.

Digi24:

Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, a vorbit despre referendumul care se desfășoară joi în Marea Britanie și despre motivele pentru care Germania își dorește ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană.

„Germania are 93 de deputaţi în Parlamentul European, țara cu cel mai mare număr de reprezentare democratică la Bruxelles, pentru că are 81 de milioane de locuitori. Este economia cea mai puternică din UE. Marea Britanie este următoarea ca număr de deputați și este a doua economie, între Marea Britanie și Franța. Marea Britanie are un statut, să zic așa, bicefal, pe care noi îl cunoaștem, prin tradiții și natura istorică a acestei națiuni, legăturile ei cu SUA sunt mai puternice decât ale oricărei alte țări, de aici importanța ei în concertul euroatlantic. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar echivala și cu o diminuare a configuraţiei atlantice din comunitatea euro-atlantică, implicit”, a spus Emil Hurezeanu.
„Doar România şi Polonia, în estul Europei au aceleaşi aspirații, aceleași opţiuni geopolitice care favorizează ipoteza europeană şi ipoteza transatlantică. Când e vorba de securitate, și România, şi Polonia, în aceeași măsură, mai mult decât alte țări central și est-europene, se pronunță pentru o legătură nemijlocită cu Statele Unite. Aici, România și Polonia se întâlnesc cu Marea Britanie. Constelaţia atlantică a Europei ar sărăci prin plecarea Marii Britanii”, a adăugat ambasadorul.
Emil Hurezeanu a amintit că Marea Britanie nu s-a considerat niciodată parte a continentului european, deși „ideea construcției europene a aparținut unui britanic” - Winston Churchill a avut ideea unirii pe plan economic între Franța și Germania, pentru ca în aceste două țări să nu mai fie războaie.
Emil Hurezeanu vorbește și despre consecințele unei eventuale ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„În ce priveşte Uniunea Europeană fără Marea Britanie, e digerabilă această despărţire. Ea nu va fi eternă, dar sunt probleme legate de integritatea Regatului Unit, sunt mari probleme legate de punerea în aplicare a articolului 50 din tratatul UE şi care înseamnă acel interval de doi ani de retragere, de rupere a punţilor. Nu merge să adopți modelul norvegian, cum cred unii în Marea Britanie, pentru că Norvegia are acorduri care de facto respectă Schengen, moneda şi primeşte imigranţi așa cum primesc francezii sau italienii, din toate celelalte țări ale Uniunii Europene, în aceleași condiții. Și Marea Britanie va trebui să ţină cont de acest lucru”, a spus Emil Hurezeanu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.