Liberalii solicită demiterea ministrului Energiei, Toma Petcu, în moţiunea simplă "România în beznă, PSD şi ALDE fură curent", depusă marţi la Camera Deputaţilor.
"Demiterea sa de către premierul Tudose este un gest de normalitate pentru că domnia sa oricum nu conduce domeniul energetic, acesta fiind, de fapt, condus de Daniel Chiţoiu, secretarul general al ALDE, şi de alte personaje politice din PSD, cum ar fi preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Primul dintre aceştia face numirile în funcţii, iar ceilalţi conduc din punct de vedere strategic domeniul şi generează haos în sectorul energetic, dorind să distrugă cel mai important proiect energetic al României - exploatările de gaz natural din Marea Neagră - încercând, totodată, să naţionalizeze operatori privaţi cu capital românesc, cum ar fi Bursa Română de Mărfuri. Demiterea ministrului Energiei este necesară pentru că guvernarea actuală îşi bate joc de clienţi, de populaţia României. PSD şi ALDE au promis că nu vor introduce taxe noi şi au introdus supraacciza la carburanţi. Au fost atât de laşi, mincinoşi şi ipocriţi încât să nu recunoască că preţurile au crescut", se arată în textul moţiunii, transmis AGERPRES.
În document liberalii îşi declară "profunda îngrijorare" în legătură cu "degradarea accentuată a sectorului energetic românesc pe fondul incompetenţei, iresponsabilităţii şi minciunilor guvernării PSD - ALDE".
"Această guvernare a generat creşteri de preţuri luând practic înapoi, unei părţi din populaţie, majorările de salarii promise în campania electorală şi onorate doar parţial. Guvernarea PSD - ALDE este incapabilă să facă vreo investiţie şi nu urmăreşte decât să promoveze incompetenţi în funcţii de conducere", susţin liberalii.
Ei spun, în moţiune, că urmează creşteri de preţ la gaze naturale.
"Riscaţi să dinamitaţi întreg sistemul energetic naţional, dar ceea ce este mai grav este faptul că degringolada din sistem se va răsfrânge asupra populaţiei. În condiţiile în care această iarnă se anunţă deosebit de grea, ministerul ar fi trebuit să ia toate măsurile astfel încât să nu se ajungă la întreruperea furnizării gazelor naturale către populaţie. Semnalele din piaţă nu sunt tocmai optimiste în acest sens, o parte dintre furnizori declarând că, în cazul în care gazele ar deveni insuficiente, se pot lua decizii extreme, cum ar fi deconectarea cel puţin a consumatorilor industriali. Din punctul nostru de vedere o astfel de abordare este inacceptabilă", precizează liberalii în moţiune.
PNL semnalează că programul de iarnă recent adoptat este unul cu mult mai slab decât cel aprobat anul precedent, arătând că există mari suspiciuni că unii producători au fost protejaţi.
De asemenea, semnatarii moţiunii simple critică propunerea legislativă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, susţinând că cei care au de câştigat sunt "clanul Radu Mazare & Nicuşor Constantinescu".
Liberalii mai susţin că investiţiile de miliarde în domeniul energetic promise de coaliţia PSD - ALDE nu vor fi realizate.
"Aţi crescut preţurile la energie şi aţi scăzut în felul acesta nivelul de trai al românilor! Aţi crescut preţurile la energie şi aţi scăzut competitivitatea economiei româneşti! Trebuie să vă asumaţi aceste lucruri! Trebuie să plecaţi!", arată liberalii.
Potrivit PNL, sectorul energetic are nevoie de investiţii şi de predictibilitate. Liberalii acuză şi anumite numiri făcute de coaliţie, între care a lui Gabriel Gheorghe în Consiliul de Reglementare al ANRE.
"Pentru PSD şi ALDE politica energetică a acestei ţări se face doar pentru propriul interes sau interese ascunse, şi mai puţin pentru atingerea obiectivului de securitate care se obţine prin încurajarea investiţiilor", se precizează în moţiune.
Liberalii acuză Guvernul PSD - ALDE că îşi "bate joc" de stocul de apă grea de la ROMAG, iar companiile din energie au ajuns "feudele" ALDE şi PSD.
Ei fac apel la parlamentarii majorităţii să voteze moţiunea simplă conform propriei conştiinţe.
PNL cere asigurarea sustenabilităţii Sistemului Energetic Naţional şi menţinerea siguranţei în funcţionarea acestuia.
"Este evident pentru noi toţi că soarta sectorului energetic românesc nu mai poate fi lăsată pe mâna unui novice. Ministrul Toma Petcu a dovedit în aceste luni de mandat că nu înţelege imperativele Sistemului Energetic Naţional... motiv pentru care trebuie să plece!!!", conchid liberalii.
Liberalii solicită demiterea ministrului Energiei, Toma Petcu, în moţiunea simplă 'România în beznă, PSD şi ALDE fură curent'
Explorează subiectul
Articole Similare

45
Radu Miruţă: Oameni buni, niciun politician nu vine cu o baghetă magică
45

2.288
Cotroceniul lovește în campania USR pentru Primăria Capitalei: "O să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan"
2.288

97
Șase candidați pentru Primăria Capitalei, validați de Biroul Electoral Municipal
97

2.577
Traian Băsescu, revoltat după cazul morții fetiței de 2 ani: "Pe mine mă șochează. Clinica privată trebuie călcată în picioare"
2.577

2.279
Traian Băsescu nu vede cu ochi buni demisia lui Ilie Bolojan: "Toți îl atacă, dar nimeni nu vrea să îi ia locul"
2.279

1.762
Ludovic Orban îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul numirii lui Vlad Voiculescu: "Cercetarea nu se închide să nu se facă de râs procurorul"
1.762

3.647
Traian Băsescu o critică dur pe Anca Alexandrescu: "Se desumflă povestea suveranistă / Ea și Simion au vrut să trăiască din simpatia pentru Călin Georgescu"
3.647

155
Candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost admisă de Biroul Electoral Municipal
155

345
Diana Șoșoacă la Moscova alături de fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev
345

1.533
Consilierul prezidențial Ludovic Orban critică dur pe magistrați în scandalul cu reforma pensiilor "babane": E jenant! Este o poziție complet nerezonabilă, nu poate fi acceptată
1.533

99
George Simion, nou mesaj pentru coaliție: 'În ţară este jale, în ţară este prăpăd. Ţara nu mai există!'
99

4.722
Scandalul "Pozelor False" - Cine din USR a făcut-o pe Elena Lasconi să publice fotografiile cu Nicușor Dan, Coldea și Ponta
4.722

1.196
Biroul Electoral al Municipiului București a validat candidatura Ancăi Alexandrescu la Primăria Capitalei: Și candidații PSD, PNL și USR au fost admiși
1.196


















Comentează