Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Libia: Manifestaţii de sprijin în favoarea unui general disident

Khalifa Haftar



Khalifa Haftar, un general în retragere care se prezintă ca şef al 'armatei naţionale' şi beneficiază pentru operaţiunea sa de ofiţeri şi unităţi ale armatei care au dezertat, susţine că doreşte să cureţe ţara de 'terorişti'.


Operaţiunea sa, lansată pe 16 mai la Benghazi, bastion al revoluţiei din 2011 şi fief al grupurilor islamiste radicale, a fost declarată de autorităţi ca fiind o 'tentativă de lovitură de stat'.


În afara violenţelor cu care se confruntă zilnic, Libia traversează o criză politică profundă, având două guverne.


De o parte, executivul în fruntea căruia se află Maiteeq, ales la începutul lunii mai în urma unui vot controversat în CGN (Congresul General Naţional, parlamentul libian de tranziţie) şi susţinut de islamişti.


De cealaltă, cabinetul în exerciţiu condus de Abdallah Al-Theni care refuză să cedeze puterea noului guvern, afirmând că aşteaptă o decizie a justiţiei care trebuie să se pronunţe asupra legalităţii votului.


Contestat pentru că a hotărât să îşi prelungească până în decembrie 2014 mandatul său expirat în februarie, CGN a decis, sub presiunea străzii, să organizeze alegeri care au fost programate pentru 25 iunie.AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.