Libia: premierul a fost demis şi a primit interdicţie de a părăsi ţara

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 12-03-2014

Actualizat: 12-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Congresul a votat, cu 124 de voturi, pentru retragerea încrederii (acordate) premierului Ali Zeidan şi l-a însărcinat pe ministrul Apărării, Abdallah al-Theni, să asigure interimatul până la nominalizarea unui nou şef de guvern în termen de două săptămâni", a anunţat Congresul General Naţional (CGN, Parlamentul Libiei), cea mai înaltă autoritate politică a ţării.


La puţin timp după destituirea lui Zeidan, al-Theni a depus jurământul în faţa CGN.

În cursul serii de marţi, procurorul general libian a emis o interdicţie de călătorie pe numele lui Zeidan.

Potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook a Biroului procurorului general, Zeidan nu are dreptul să călătorească din cauza unei presupuse implicări într-un caz de deturnare de bani publici.

Dar, potrivit presei libiene, Zeidan ar fi părăsit deja ţara.

Premierul demis a fost frecvent criticat pentru incapabilitatea de a restabili securitatea în ţară, după peste doi ani de la înlăturarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi.

Zeidan, un independent sprijinit de liberali, i-a acuzat la rândul său pe islamişti că îşi doresc să-l înlăture de la guvern pentru a prelua puterea în Libia.

Mediafax
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri