Unul dintre vicepremierii guvernului libian de uniune naţională (GNA) şi-a anunţat luni demisia, recunoscând că a "eşuat" în misiunea sa, relatează AFP.
Moussa al-Kouni este unul dintre cei trei vicepremieri desemnaţi ai GNA, care s-a instalat la Tripoli pe 30 martie 2016 pentru a restabili ordinea în această ţară devastată de violenţe. Executivul libian, sprijinit de ONU şi europeni, întâmpină însă dificultăţi în a-şi impune autoritatea.
"Demisionez pentru că am eşuat în misiunea mea", a declarat Moussa al-Kouni în cursul unei conferinţe de presă. El este originar din sudul Libiei şi reprezintă minoritatea tuaregilor în cadrul GNA.
"Noi (membrii GNA) suntem responsabili, deoarece am acceptat această misiune", a mai spus demnitarul libian.
"Purtăm responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat anul trecut: drame, violenţe, omoruri, violuri, furt din banii publici (...) Oricare ar fi amploarea acestor crime, noi suntem responsabili", a ţinut el să adauge.
Condus de Fayez al-Sarraj, GNA trebuia să înlocuiască cele două "guverne" care îşi disputau puterea în Libia de aproape doi ani, unul cu sediul în estul ţării, iar celălalt la Tripoli, dar a eşuat în a-şi impune autoritatea.
Fayez al-Sarraj nu a reuşit până în prezent să obţină votul de încredere în parlamentul libian cu sediul la Tobruk (est) şi rămâne contestat de liderul militar al autorităţilor paralele, mareşalul Khalifa Haftar.
"Incapacitatea de a răspunde aşteptărilor oamenilor mă determină să demisionez (...) Mi-am luat angajamentul să le alin suferinţele, dar am eşuat", a scris Moussa al-Kouni pe contul său de Twitter.
În pofida unui bilanţ controversat, GNA şi-a întărit autoritatea, mai ales după ce, la începutul lui decembrie, forţele armate aflate în subordinea acestui executiv au reuşit să elibereze oraşul Sirte, vechi fief libian al organizaţiei Stat Islamic.
Libia: Un vicepremier al guvernului de uniune naţională a demisionat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
0

2.411
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
2.411

47
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
47

1.839
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.839

37
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
37

52
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
52

5.615
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
5.615

40
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
40

61
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
61

35
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
35

1.868
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.868

7.339
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.339

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25
















Comentează