Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider din Donetk: Armistitiul practic nu mai exista. Autonomia ar putea fi abolita

ucraina donetk
'Eu cred că nu există niciun armistițiu. Sunt utilizate intens arme grele. Patru din cele opt cartiere din Donețk sunt bombardate în mod constant. Recent un proiectil a lovit un autobuz plin cu pasageri', a declarat Purghin, sugerând responsabilitatea forțelor ucrainene pentru încălcarea acordului de încetare a focului intrat în vigoare la 5 septembrie, în aceeași zi în care a fost semnat la Minsk. 'Cu două zile în urmă, la stația de autobuze Harțizsk a căzut ceva imens, formând un crater cu un diametru de 6 metri și o adâncime de 2,5 metri. Din acel moment s-a început utilizarea armelor grele', a indicat el, adăugând că până atunci partea ucraineană nu a folosit arme grele și a permis restabilirea comunicațiilor, rezolvarea unor probleme de ordin umanitar. 'Astăzi, situația este tristă. Ea diferă totuși de situația de dinainte de armistițiu, când Ucraina, cu un avânt proletar, scuipa pur și simplu în noi cu muniție de război. Acum mai puțin, dar și atât e suficient', a mai spus el. Cu toate acestea, liderul separatist a pledat pentru continuarea dialogului cu autoritățile de la Kiev. 'Cred că procesul de negocieri ar trebui să continue. Fără un proces de negocieri, nu va exista niciun rezultat, fie și pe o temă de nivel minim', a pledat 'prim-vicepremierul' republicii Donețk. În același context, el a subliniat că în virtutea acordului de la Minsk a început un proces real de schimb de prizonieri între armata ucraineană și rebeli. La nicio zi după ce Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a adoptat două legi privind situația din sud-estul țării, marcată de peste cinci luni de ostilități secesioniste, deputați ai formațiunii Batkivșcina (Patria) a fostului premier Iulia Timoșenko au cerut invalidarea atât a legii cu privire la statutul special pentru regiunea Donbas, cât și a legii privind amnistierea condiționată a rebelilor pe motiv că respectivele proiecte au fost votate prin încălcarea regulamentului Radei. Legile adoptate în ajun de Radă au fost aspru criticate de lideri naționaliști, între care liderul Partidului Radical din Ucraina, Oleg Liașko. Potrivit acestuia, parlamentul ucrainean a votat 'în regim secret' legea privind statutul special al Donbasului, pe care a catalogat-o drept o 'escrocherie a secolului'. 'Afacerea secolului în Rada Supremă. Tabloul electronic nici măcar nu a afișat modul în care a decurs votarea. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în toți cei 23 de ani de independență. Dacă Ianukovici ar fi votat așa cum votează astăzi Poroșenko, el ar fi fost la putere', a declarat Liașko, care l-a acuzat pe actualul președinte ucrainean de 'capitulare' în fața separatiștilor. În același timp, Igor Gryniv, consilierul președintelui Poroșenko, a explicat că legile adoptate marți reprezintă doar o etapă a reglementării pașnice a situației din estul țării și ar putea fi abolite peste șase luni dacă autoritățile reușesc să restabilească ordinea în estul țării. Lea privind acordarea de prerogative extinse pe o perioadă de trei ani la nivel de 'raioane, consilii municipale, consilii sătești', în regiunile Donețk și Lugansk, precum și legea amnistiei condiționate constituie o etapă pe calea soluționării pașnice a situației din Donbas, a insistat el, subliniind caracterul provizoriu al acestora. 'Legea își pierde valabilitatea peste trei ani, dar ar putea fi abolită chiar și peste șase luni dacă ordinea va fi restabilită sau ar putea să fie valabilă doar un an', a apreciat acesta. Analizând conținutul legii despre statutul special, consilierul prezidențial a indicat că aceasta prevede mai multe prerogative doar pentru comunități separate, cum ar consilii sătești, locale, municipale și nicidecum formarea unor asociații. 'Descentralizare nu în limitele unei regiuni, ci în cadrul a doar unor organisme ale puterii de stat. Nu este vorba nici de Donețk, nici de Lugansk ca regiuni. Nu se formează niciun fel de ținut, nimic de genul acesta nu se creează', a mai spus Igor Gryniv, indicând că adoptarea celor două legi, incluse în înțelegerile de la Minsk, era importantă pentru a se putea trece la punctul trei al acestor înțelegeri — retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.