Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider PNL: Sorin Ilieşiu nu e o mare voce în partid, s-a trezit cu o frustrare

'Domnul Ilieşiu nu este semnificativ, nici nu este membru în Biroul Politic Naţional. Deci dânsul nici nu va fi prezent. O scrisoare deschisă poate să scrie orice membru al PNL, s-o publice într-un ziar şi să spună 'vrem să schimbăm preşedintele'. Probabil că are nişte frustrări domnul Ilieşiu. Am înţeles că îşi doreşte cu foarte mare ardoare să apară pe lista eligibilă a europarlamentarilor şi poate că, cine ştie, deşi lista nu a fost aprobabtă în forurile partidului, dar o fi simţit că nu poate fi pe lista aia eligibilă şi atunci s-a trezit cu o frustare. Deci, din punctul meu de vedere, nu reprezintă domnul Ilieşiu o mare voce în partid', a afirmat preşedintele PNL Harghita. Acesta a mai spus că senatorul Ilieşiu ar fi putut face o asemenea propunere săptămâna trecută, când a fost Delegaţia Permanentă a PNL din care face parte, 'dar nu a avut o astfel de părere'. Stelu Platon a mai declarat că organizaţia pe care o conduce nu doreşte ieşirea liberalilor din USL şi din Guvern şi îl susţine în continuare pe Crin Antonescu. 'Eu mă îndrept acum spre Biroul Politic Naţional, unde am înţeles din presă că s-ar putea discuta şi susţinerea preşedintelui. Noi, cei de la Harghita, Partidul Naţional Liberal, am mandat să spun: 'nu ieşim din USL, nu ieşim din Guvern şi îl susţinem, în continuare, pe Crin Antonescu'. Pentru că avem un statut şi în statutul PNL scrie, printre altele, că preşedintele e ales de congres şi în an electoral, cu şase luni înainte de alegeri nu se fac alegeri nici la nivel de organizaţii judeţene. Aşa că, sigur, este mai mult subiect de presă', a declarat Stelu Platon. El şi-a exprimat convingerea că preşedintele PNL va avea o nouă confirmare a susţinerii partidului. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.