DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lider PNL: Susţin retragerea miniştrilor PNL. Nu văd ce rost mai are să stăm în Guvern

PNL rupere

Horea Uioreanu a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că liberalii vor trebuie să găsească cea mai bună soluţie la finalul şedinţei.

"Voi susţine în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL retragerea miniştrilor liberali din Guvern. Va fi o dezbatere, să ieşim la finalul şedinţei cu cea mai bună soluţie. Dacă nu ni se acordă ceea ce avem dreptul, nu văd ce rost mai are să stăm în Guvern", a spus Uioreanu.

Potrivit acestuia, Biroul Politic Teritorial al PNL Cluj se va întruni, vineri, pentru a analiza situaţia politică pe plan local, în urma deciziei Delegaţiei Permanente a partidului, indiferent care va fi aceasta.

Horea Uioreanu, care este şi vicepreşedinte PNL la nivel naţional, afirma, luni, că liberalii nu sunt nici "soluţie imorală", nici "dinozauri de guvern" şi că premierul Victor Ponta ar trebui să le ceară scuze liberalilor pe care "i-a confundat cu trădătorii şi traseiştii din oastea de strânsură pe care şi-a creat-o în ultimele luni".

"Apelul pe care preşedintele PSD şi premier al României, Victor Ponta, l-a făcut către liberalii aflaţi în funcţii de conducere, de a rămâne alături de domnia sa demonstrează că nu cunoaşte deloc noţiunea de «liberal». Nu suntem partid de traseişti, nu am rămas niciodată la o masă la care nu am fost doriţi sau unde am simţit că suntem trataţi ca «ruda săracă». În niciun caz nu acceptăm să abdicăm de la principiile noastre, nu suntem soluţie imorală şi nici dinozauri de guvern. Liberalii nu sunt traseişti şi nu trădează, domnule Ponta!", declara Uioreanu.

Delegaţia Permanentă a PNL este aşteptată să tranşeze, marţi seară, situaţia din USL, o decizie anticipată de liderii partidului fiind retragerea miniştrilor liberali din Guvern.

Dacă la şedinţa convocată, marţi, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, PNL decide să-şi retragă miniştrii din Guvern, este de aşteptat ca aceştia să-şi depună demisiile miercuri, înaintea şedinţei de Guvern.

Anunţul convocării Delegaţiei Permanente a fost făcut la sfârşitul săptămânii de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta, aflat de luni într-o vizită oficială vizită în Austria, este aşteptat să sosească în ţară marţi la prânz.

Antonescu a susţinut că opţiunea premierului Victor Ponta este "clară". Întrebat dacă le va cere miniştrilor liberali să se retragă din Guvern, în cazul în care nu va primi un răspuns din partea acestuia privind acceptarea propunerilor PNL, el a spus: "Da. Adică va avea loc o Delegaţie Permanentă, pentru că intrarea sau ieşirea dintr-un guvern nu sunt lucruri pe care le decide un om, nici măcar preşedintele partidului, dar eu, ca preşedinte, cred că asta trebuie făcut, pentru că lipsa unui răspuns nu-i, de fapt, o lipsă de răspuns, ci un răspuns".

Luni, prin vocea prim-vicepreşedintelui Klaus Iohannis, PNL a transmis "concluzia că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat".

"Această situaţie evident va fi adusă la cunoştinţa şi în dezbaterea Delegaţiei Permanente a PNL (...) şi acolo se va trage o concluzie", a punctat Iohannis.

Întrebat ce se va întâmpla la Delegaţia Permanentă, Iohannis a răspuns: "Probabil, Delegaţia Permanentă va constata acelaşi lucru, că negocierile au eşuat şi că nu putem să continuăm în această formă de colaborare nonexistentă. Şi atunci probabil un posibil prim pas este retragerea miniştrilor noştri din Guvern".

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că, după părerea sa, dacă Delegaţia Permanentă hotărăşte retragerea miniştrilor din Guvern, "atunci acest lucru nu va fi reversibil".

El a fost chestionat dacă o retragere a miniştrilor PNL din Guvern înseamnă ruperea oficială a USL. "Nu neapărat, dar cu siguranţă ar fi un prim pas", a răspuns Iohannis. El a susţinut că un al doilea pas în sensul ruperii USL, după o eventuală decizie de retragere a miniştrilor din Guvern, ar fi denunţarea protocolului Uniunii Social Liberale. "Nu cred că o să ajungem să discutăm acest lucru (marţi, la DP - n.r.), dar nici nu pot să exclud, sigur, având în vedere că este o şedinţă cu această tematică, poate cineva să solicite introducerea acestui punct pe ordinea de zi", a spus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a anunţat că, în situaţia în care PNL se retrage din Guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern. El a precizat totodată că va încerca, atât timp cât îi permit termenele constituţionale, să găsească o soluţie politică pentru ca guvernarea să continue sub formula USL.

Formula noului Guvern, format de USD după retragerea PNL, ar urma să ajungă în Parlament pe 4 martie, după cum au precizat pentru MEDIAFAX surse social-democrate. "BPN al PSD a decis să mergem în Parlament cu noul Guvern, marţi, 4 martie, astfel încât până pe 8 să fie instalat", au declarat sursele citate, care au arătat că această decizie a fost luată pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare.

Astfel, dacă marţi seară, în Delegaţia Permanentă, PNL va decide să-şi retragă miniştrii din Cabinet, USD va forma un nou Guvern, care va trebui să treacă de votul Parlamentului (USD deţine majoritatea în plenul reunit - n.r.), deoarece se va schimba compoziţia Guvernului. Până la numirea noului Cabinet, premierul Victor Ponta va desemna interimari pe posturile deţinute în prezent de liberali. Având în vedere însă că pe 8 martie expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI, social-democraţii au stabilit ca noul Guvern să fie instalat până atunci, astfel că s-a decis ca pe 4 martie formula acestuia să ajungă în Parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.