Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider PNL: Vicepremier ar merita să fie Mircea Badea. La 2%, poţi fi cel mult viceprimar

daniel_96978200
Preşedintele liberalilor suceveni a făcut apel la ''raţionalitatea'' colegilor social-democraţi, să înţeleagă importanţa USL şi ''să nu arunce în aer o alianţă de bun simţ''. ''PSD nu trebuie să gândească între PNL, PC şi UNPR. Fac apel la raţionalitatea unora din colegii din PSD şi sper că vor înţelege cât de important este USL. Ce am făcut noi liberalii? PNL a vrut să îşi schimbe câţiva miniştri pentru a aduce plus valoare guvernării. Să îl aducem pe cel mai performant primar din România'', a spus Băişanu, subliniind că niciun social-democrat nu poate influenţa deciziile liberalilor. El i-a transmis vicepremierului Liviu Dragnea că liberalii şi-au câştigat drepturile în USL şi 'nu sunt chiriaşi în Guvern'. ''Domnule Dragnea, nu negociem Guvernul pentru că niciun membru PSD nu poate influenţa deciziile PNL. Noi nu cerşim. Noi am câştigat drepturile. Liberalii nu sunt chiriaşi în Guvernul Ponta. Sunt oameni responsabili care şi-au asumat lucruri. PNL nu va fi partidul care va greşi primul în relaţia asta. Am înghiţit multe de la câţiva din PSD şi e normal să ne oprim aici şi să revenim la ideea că ţara trebuie guvernată. Dacă PNL vrea să-şi schimbe miniştrii, PSD nu are niciun drept să se opună'', a spus Băişanu. El l-a criticat pe Dragnea că a eşuat în realizarea proiectelor privind descentralizarea şi regionalizarea şi l-a comparat, ca acţiuni, dar şi din punct de vedere somatic, cu liderul sovietic Viaceslav Molotov, propulsat la putere de Stalin. ''Domnule Dragnea, vă anunţ că aţi dat în gard două mari proiecte ce puteau fi făcute: descentralizarea şi regionalizarea. Dragnea seamănă foarte bine cu Molotov, care a împărţit şi a dus lupte politice majore. Seamănă nu numai ca acţiune, dar seamănă şi ca fizic. Sunt leiţi. Îl salut şi îi spun că Molotov a fost folosit în războaie mondiale ca exploziv şi nu în relaţia dintre parteneri'', a spus Băişanu, adăugând că ''unii tovarăşi din PSD'' seamănă tot mai mult cu Băsescu. În opinia lui Băişanu, scoaterea PNL de la guvernare ar fi o mare greşeală, pentru că nu se respectă cuvântul dat la formarea alianţei USL. ''PNL a fost partidul care a susţinut USL'', a subliniat Băişanu. Referindu-se la liderul PC Daniel Constantin, Băişanu a spus că, ' la 2%, poţi fi cel mult viceprimar', nicidecum vicepremier. ''Dacă mă întrebaţi dacă Daniel Constantin merită denumirea de vicepremier, vă spun că, la 2 %, poţi fi viceprimar la Marginea, dacă ai făcut un joc politic şi ai cumpărat voturile consilierilor din comună'', a spus Băişanu, adăugând că un post de vicepremier ar merita Mircea Badea, Mihai Gâdea, dana Grecu sau Radu Tudor care ''s-au luptat cu adevărat ca Băsescu şi PDL să plece de la guvernare''. Băişanu şi-a exprimat indignarea faţă de ''zece tovarăşi de la Bucureşti'' care hotărăsc soarta României şi susţine că nu trebuie negociate lucrurile deja hotărâte. ''De ce în 2011 nu ne spuneaţi că puteţi guverna singuri? Când minţeaţi, domnule Dragnea? Nu e corect. Domnule Dragnea, vă aflaţi într-o mare eroare, făcând confuzie între partide de 25 % şi 2 %. E important să nu negociem lucruri deja negociate şi să nu inducem opiniei publice ideea că PSD e partidul drept şi PNL e unul care vrea mai mult decât poate duce. Probabil că pe noi, liberalii, istoria ne va condamna că suntem partidul care am adus la guvernare PD cu Băsescu şi acum PSD. Romania îşi doreşte USL nu pentru interesele meschine ale unora, ci pentru a fi guvernată (...) Sunt indignat că, la nivel naţional, zece tovarăşi hotărăsc soarta României fără a gândi prea mult la consecinţele faptelor lor'', a spus Băişanu.   AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.