Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider senatorial a prezentat 'dovada înțelegerii' între bănci pe indicele ROBOR / DOCUMENT

document

Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir (ALDE), a prezentat marți, în Parlament, în cadrul unei ședințe în care a fost invitat la audiere guvernatorul BNR Mugur Isărescu, o serie de slide-uri cu declarații despre care senatorul a spus că au fost făcute în cadrul unor schimburi de mail-uri între reprezentanţi băncilor participante la stabilirea ROBOR.

Zamfir a spus că mail-urile dovedesc faptul că BNR şi 10 bănci "au avut un plan comun de manipulare a ROBOR".

BNR nu a trimis niciun reprezentant la ședință.

„DOVADA INTELEGERII / MAILURILE DINTRE TREZORIERII CELOR 10 BANCI PARTICIPANTE LA FIXING”, se arată în document.

"Lipsa domnului Isărescu era de aşteptat având în vedere lucrurile pe care ştia că trebuie să le discutăm la Comisia economică şi care îi creează mari probleme. Am avut indicii clare că BNR s-a implicat în manipularea ROBOR, dovezi evidente. Domnul Isărescu nu a vrut să se confrunte cu aceste lucruri. Evident, a lipsit de la această întâlnire. Dar eu voi stărui în a continua să-l invit. Solicitarea o voi trimite Biroului permanent al Senatului. Săptămâna viitoare, Biroul permanent al Senatului îi va face o nouă invitaţie domnului guvernator al BNR, pe care sunt convins că nu o va refuza. Nu va putea fugi la infinit de această discuţie pentru că sunt foarte mulţi ani în care ROBOR a fost manipulat de bănci sub protecţia şi cu implicarea BNR. (...) În slide-uri am dovedit că exista o înţelegere. Sunt discuţii între reprezentanţii băncilor care transmit şi mesaje de la BNR, care stabilesc ei între ei că ROBOR-ul trebuie să aibă o anumită cotă. ROBOR-ul nu este deloc o înţelegere între bănci, aşa cum spunea unul dintre participanţii la discuţii, ROBOR trebuie să fie rodul unei competiţii, unei pieţe reale, să reflecte realitatea din piaţă, în niciun caz să fie unul manipulat de bănci şi impus de BNR", a explicat, pentru AGERPRES, Daniel Zamfir.

CITIȚI AICI MATERIALUL prezentat de liderul comisiei economice din Senat.

Citește și: Lovitura lui Mihai Tudose. Coaliția PSD-ALDE a pierdut majoritatea în Camera Deputaților

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.