Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderii zonei euro, şedinţă după rezultatul 'foarte regretabil' din Grecia

parlament european

Conducătorii zonei euro se vor reuni marţi, la Bruxelles, pentru un summit consacrat consecinţelor victoriei susţinătorilor NU la referendumul în Grecia, rezultat considerat 'foarte regretabil' duminică seara de şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, informează AFP.

La rândul său, Comisia Europeană 'ia notă şi respectă' rezultatul votului, potrivit unui scurt comunicat.

'Acest rezultat este foarte regretabil pentru viitorul Greciei', a estimat Jeroen Dijsselbloem, ministrul de finanţe al Olandei, care prezidează Eurogroup.

Vezi şi: Grecia/referendum: 61,31% pentru 'Nu' - rezultate aproape definitive

'Pentru refacerea economiei greceşti, măsuri dificile şi reforme sunt inevitabile. Nu vom aştepta iniţiativele autorităţilor greceşti', a afirmat el într-un comunicat, în timp ce miniştrii de finanţe ai zonei euro urmează să se reunească marţi, înaintea summit-ului şefilor de stat şi de guvern ai celor 19 ţări la ora locală 18:00 (16h00 GMT) la Bruxelles.

Desfăşurarea summit-ului, confirmată de Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a fost cerută în cursul serii de cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, care au discutat la telefon duminică seara şi urmează să se întâlnească luni la Paris.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a susţinut campania pentru DA la referendum, se va exprima oficial asupra rezultatului marţi, în cursul unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg.

Până atunci, el a început consultări - de duminică seara, după ce rezultatul votului în Grecia a fost cunoscut - cu liderii 'celorlalte 18 ţări ale uniunii monetare şi ai instituţiilor europene', a precizat Comisia, excluzând astfel Grecia dintre interlocutorii preşedintelui său.

Luni, Juncker va discuta într-o conferinţă telefonică cu Donald Tusk, Jeroen Dijsselbloem şi Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), adaugă comunicatul Comisiei.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi-a afişat neliniştea într-un mesaj video cu privire la consecinţele votării NU pentru poporul grec şi a estimat ca fiind 'periculoasă' evocarea de către guvernul grec a unei redeschideri apropiate a băncilor, dat fiind riscul panicii bancare.

El a estimat că pe ordinea de zi a discuţiilor summit-ului de marţi ar trebui să figureze şi 'un program de ajutor umanitar pentru Grecia'.

'Guvernul grec trebuie să facă în orele imediat următoare propuneri consecvente şi constructive', în absenţa cărora 'vom intra într-o perioadă foarte dificilă şi chiar dramatică', a adăugat social-democratul german, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.