Liderul Bisericii Anglicane, Justin Welby, şi-a cerut scuze luni după ce a afirmat, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), că inacţiunea liderilor mondiali va fi mai condamnată de viitoarele generaţii decât cea a politicienilor care au închis ochii în Germania nazistă, informează AFP.
"În două generaţii, oamenii îşi vor aminti probabil de politicienii care s-au reunit azi aici pentru aceste 15 zile şi doar pentru aceste 15 zile", a afirmat arhiepiscopul de Canterbury într-un interviu la BBC. Chiar dacă aceşti politicieni au fost "strălucitori în tot ce au mai făcut ei", aceşti şefi de stat "vor fi blestemaţi" de "copiii de astăzi" dacă nu vor reuşi să limiteze încălzirea climatică.
"Oamenii vor vorbi despre ei în termeni mult mai duri decât vorbim noi astăzi despre politicienii anilor '30 ai secolului trecut, politicieni care au ignorat ceea ce se întâmpla în Germania nazistă", pentru că "aceasta va ucide oameni în lumea întreagă timp de generaţii şi nu vom avea niciun mijloc ca să evităm aceasta", a subliniat Welby.
Întrebat cu privire la aceste afirmaţii, un purtător de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson s-a distanţat de discursul liderului religios, afirmând că "ţine de fiecare individ în parte să decidă cum să abordeze problema".
Mai târziu în timpul zilei de luni liderul spiritual al anglicanilor şi-a prezentat "scuzele sale fără echivoc" pentru cuvintele pe care el le-a "folosit în încercarea de a sublinia gravitatea situaţiei cu care suntem confruntaţi la COP26".
"Nu este niciodată corect să faci comparaţii cu atrocităţile comise de nazişti şi sunt dezolat pentru ofensa adusă evreilor prin aceste cuvinte", a precizat el într-un tweet, potrivit Agerpres.ro.
Considerată crucială pentru viitorul planetei, COP26 a început duminică şi va dura două săptămâni, la Glasgow. Guvernul britanic speră să convingă circa 200 de ţări să facă mai mult pentru a-şi reduce emisiile lor de CO2, în speranţa de a limita încălzirea la +1,5 grade Celsius în raport cu era preindustrială, plafonul cel mai ambiţios din Acordul de la Paris.
Comentează