România nu mai are nevoie de încă o criză la cele trei pe care le traversează deja, precizează purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, care menţionează că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iniţiată de AUR, nu reprezintă o soluţie la aceste probleme.
„România nu mai are nevoie de încă o criză la cele trei pe care le traversează deja: cea sanitară, energetică şi politică. România are nevoie urgent de un guvern stabil, cu o majoritate solidă în Parlament, care să gestioneze pandemia şi preţurile la energie, care să facă bugetul şi să implementeze reformele din PNRR. O nouă criză nu ar face decât să prelungească actuala criză politică şi să îngreuneze şi mai tare gestionarea pandemiei. În actualul context, suspendarea preşedintelui nu este o soluţie la problemele pe care România le traversează”, a declarat Moşteanu, luni, pentru AGERPRES.
Luni, copreşedintele AUR George Simion a anunţat iniţierea procedurilor de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că, în momentul în care USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a şefului statului, social-democraţii vor discuta şi ei acest subiect în forurile de conducere şi vor lua o decizie.
Liderul deputaților USR, reacție la demersul AUR de suspendare a lui Iohannis: 'În actualul context, suspendarea preşedintelui nu este o soluţie'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.515
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.515

511
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
511

581
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
581

1.159
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.159

3.274
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.274

1.012
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.012

2.577
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.577

4.824
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.824

14.403
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.403

981
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
981

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.132
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.132

1.605
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.605
















Comentează