Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, revendică victoria oraşului ucrainean Soledar. Kievul contestă declarația

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-01-2023

Actualizat: 15-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: The Moscow Times

Fondatorul și liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat, sâmbătă, un videoclip în care susține că a vizitat oraşul ucrainean Soledar, după ce acesta a fost capturat de mercenarii săi "în două săptămâni", anunță Rador.

Kievul a contestat afirmaţiile grupului Wagner, conform cărora acesta controlează acum micul oraș cu o valoare simbolică semnificativă, dar care nu este considerat de importanţă strategică. Oraşul a fost şi subiectul unor dispute între forțele private ale lui Prigojin și Ministerul rus al Apărării, cu privire la meritul pentru atacul asupra acestei localităţi.

În clipul video, liderul Wagner spune că a venit în oraș pentru a acorda medalii luptătorilor săi - despre care afirmă că sunt aproape în exclusivitate responsabili pentru capturarea oraşului Soledar. Prigojin apare alături de un bărbat pe care îl numește "un comandant care a ajutat la capturarea oraşului Soledar". "Soledar a fost ocupat în două săptămâni", a spus Prigojin. "Soledar a fost strâns în ghearele noastre și apoi a fost împărțit în bucăţi. Nu poți mânca un elefant dintr-o dată, așa cum se spune. Trebuie să-l tai în bucăţi." Potrivit lui Prigojin, soldații ucraineni care au refuzat să se predea au fost uciși. "Trupurile soldaților ucraineni vor fi trimise înapoi în patria lor", a precizat liderul grupului Wagner.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri