Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PSD Bihor: 'Avem un rezultat bun la numărul de primari, dar am pierdut la consilierii judeţeni'

ioan mang

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean clasat pe locul trei, a declarat, luni, că organizaţia sa a obţinut un rezultat bun, în sensul că nu a pierdut la număr de primari, însă s-au obţinut cu trei mandate de consilieri judeţeni mai puţin, potrivit Agerpres.

"Ca număr de primari, eu zic că este oarecum un rezultat bun, în sensul că nu am pierdut, dar ca şi număr de consilieri avem o pierdere de trei consilieri judeţeni, de la nouă, cât am avut înainte, la şase acum. Însă dată fiind conjunctura, eu zic că, faţă de alegerile europarlamentare, avem un scor bunicel, un scor care ne dă speranţă pentru ceea ce urmează. La Consiliul Local Oradea avem doar trei consilieri, un scor surprinzător de mic, deşi sondajele ne dădeau un rezultat estimat mult mai bun. După câteva zile, vom face o analiză să vedem ce măsuri va trebui să luăm", a declarat, pentru AGERPRES, liderul PSD Bihor.

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

Potrivit acestuia, PSD a câştigat, în alegerile locale de duminică, 28 de primării din judeţ. A reuşit să preia de la PNL primăriile din şapte comune: Căbeşti, Câmpani, Copăcel, Derna, Pietroasa, Toboliu şi Tulca. A pierdut, în schimb, şase comune, din care patru - Dobreşti, Drăgăneşti, Holod şi Săcădat - în favoarea PNL, Bratca, în favoarea unui independent susţinut şi de liberali şi comuna Drăgeşti, în favoarea Pro România.

Ioan Mang a ieşit pe locul trei în clasamentul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Candidatul PNL Ilie Bolojan a strâns 61,51% dintre voturile bihorenilor (156.228 voturi), Szabo Jozsef (UDMR) - 15,72% (39.931 voturi) şi Ioan Mang (PSD) - 14,86% (37.742 voturi).

După alegerile locale din 27 septembrie, din cele 101 primării ale judeţului Bihor, PNL a obţinut 48, PSD are 28 de primării, UDMR rămâne cu 21 de primari, Pro România a reuşit în comuna Drăgeşti, care până acum avea primar PSD.

PPMT a câştigat la Cetariu şi mai sunt aleşi doi primari independenţi - Marcel Sas Adăscăliţii, la Marghita, şi Sturz Ionuţ, la Bratca, care are sprijinul PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.