Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul senatorilor PNL: Chiar dacă am înnebuni toți și am vota autonomia Ținutului Secuiesc, CCR ar respinge proiectul

YouTube
Daniel Fenechiu

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat miercuri în plenul Senatului, la dezbaterea proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, că nu are cum să fie aruncată pe liberali vina adoptării tacite a proiectului din Camera Deputaților.

„Nu mi-am inchipuit nicio clipa ca vreun senator al statului roman, sanatos la cap, ar putea vota acest proiect. Daca am innebuni toti azi si am vota legea, CCR ar constata ca este neconstitutionala. Aceste proiecte sunt o joaca a unora, nu sunt o treaba serioasa”, a declarat Daniel Fenechiu. Acesta a precizat că nu este elegant ce face PSD acuzând liberalii că sunt „patrioți de conjunctură”.

Un proiect de lege care prevede că Ținutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică a fost adoptat tacit de Camera Deputaților. Proiectul a ajuns la Senat, care este for decizional.

Citește și: Pneumolog garantează că apa și sarea ajută în lupta cu coronavirus: Cum ne sterilizăm căile respiratorii / VIDEO .

„Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României”, se arată în proiectul de lege iniţiat de deputaţii UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza.

Iniţiatorii susţin că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare.

„În limitele legii, este de dorit transferarea în competenţa regiunii şi a unor sarcini care aparţin unor competenţe naţionale. Regiunea trebuie să dispună de mijloacele necesare realizării acestui scop”, se mai arată în proiectul de lege adoptat tacit de Camera Deputaților.

Ţinutul Secuiesc, care ar urma să fie compus din judeţele Covasna, Harghita precum şi „scaunul istoric Mureş”, ar avea un preşedinte cu mandat de patru ani.

„În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului. Toţi cetăţenii domiciliaţi sau rezidenţi în Ţinutul Secuiesc au dreptul să folosească ambele limbi în condiţii egale, în viaţa privată şi cea publică, inclusiv în cadrul instituţiilor publice, precum şi în faţa autorităţilor publice, atât oral cât şi în scris”, conform proiectului de lege.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.