Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul separatist catalan 'pune TUNURILE' pe Regele Spaniei: 'A acceptat să-şi asume un rol inadecvat'

bloomberg.com
Carles Puigdemont

Şeful executivului separatist catalan, Carles Puigdemont, i-a reproşat miercuri regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, că în discursul său de marţi a "ignorat deliberat" milioane de catalani, transmite AFP.

"Regele adoptă discursul şi politicile guvernului Rajoy care au fost catastrofale pentru Catalonia şi ignoră deliberat milioane de catalani care nu gândesc ca ei", a spus Puigdemont, la televiziunea catalană, conform Agerpres.

Citește și: INCREDIBIL Ce au găsit polițiștii în camera de hotal a criminalului din Las Vegas: Arsenal mai tare ca-n armată - FOTO

"El a acceptat să-şi asume un rol inadecvat, acela de a căuta doar să niveleze terenul pentru decizii pe care guvernul spaniol le studiază de mult timp cu scopul de a lichida aspiraţiile la suveranitate ale poporului catalan", a mai declarat el.

Puigdemont a afirmat că a primit mai multe oferte de mediere pentru rezolvarea conflictului cu Madridul şi a acuzat guvernul spaniol că nu a acceptat niciuna.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, i-a acuzat marţi seara pe liderii catalani care militează pentru independenţa regiunii că s-au situat "în afara dreptului şi a democraţiei" şi a anunţat că statul va trebui să asigure ordinea constituţională.

"Aceste autorităţi, de o manieră clară şi categorică, s-au situat total în afara dreptului şi a democraţiei", a declarat Felipe al VI-lea, într-o rară alocuţiune televizată, susţinută la două zile după organizarea în Catalonia a unui referendum interzis pentru autodeterminare, a cărui finalitate este, potrivit suveranului, "de a proclama ilegal independenţa".

În intervenţia sa de miercuri seara, Carles Puigdemont l-a criticat pe suveranul spaniol pentru că în discursul său i-a ignorat deliberat pe catalanii care au fost victime ale violenţei poliţiei, prin faptul că nu a făcut nicio aluzie la persoanele rănite în timpul intervenţiei forţelor de ordine la referendumul interzis, de duminică, din Catalonia.

"Aşa nu", i-a transmis Puigdemont în catalană regelui, afirmând apoi că acesta a "decepţionat mulţi oameni în Catalonia care îl apreciau".

Citește și: Vladimir Putin se îndreaptă spre o reușită ISTORICĂ: Niciun politician din Rusia nu a mai făcut așa ceva

Imediat după intervenţia şefului executivului separatist catalan, guvernul spaniol a refuzat apelul acestuia la o mediere atât timp cât va continua să ameninţe cu realizarea secesiunii.

"Dacă dl.Puigdemont vrea să discute sau să negocieze, ori să trimită mediatori, el ştie perfect ce are de făcut mai înainte: să revină pe calea legii, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată", se arată într-un comunicat al guvernului de la Madrid, preluat de AFP.

Guvernul condus de Mariano Rajoy îl atenţionează pe Carles Puigdemont că "nu va accepta niciun şantaj". "Retrageţi ameninţarea cu ruptura", îi transmite acestuia.

Totodată, vicepreşedinta executivului spaniol, Soraya Sáenz de Santamaría, citată de EFE, a apreciat miercuri seara că Puigdemont trăieşte "în afara legii" şi "în afara realităţii" şi a adăugat că majoritatea catalanilor au primit ca "un balsam" mesajul de marţi al suveranului spaniol, confruntaţi fiind cu "atâta incertitudine şi atâta nelinişte".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.