Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liga 2: Poli Iaşi a ajuns în Antalya- Echipa a fost blocată mai multe ore la Istanbul din cauza viscolului

poli iasi

Delegaţia echipei Poli Iaşi a ajuns, marţi, în Antalya, după ce a fost blocată mai multe ore la Istanbul, din cauza condiţiilor metorologice, a anunţat clubul ieşean pe Facebook, potrivit news.ro

Poli Iaşi a ajuns în Antalya la ora 12.34.

"Vremea este mult mai bună faţă de cea de care am avut parte în ultimele 30 de ore. Sunt aproximativ 12 grade Celsius şi cer senin. Aşteptăm toate bagajele şi ne îndreptăm spre hotel, la IC Santai, aproximativ 25km de drum cu autocarul", a precizat clubul.

Din cauza viscolului de la Istanbul, ieşenii au zburat luni seară din Bucureşti, după o întârziere de aproximativ 2 ore şi jumătate.

După aterizarea pe pista Aeroportului Sabiha Gokcen, aflat în sud-estul metropolei, reprezentanţii clubului au fost informaţi că nu se mai poate zbura spre Antalya, tot din cauza vremii nefavorabile.
Delegaţia Politehnicii a înnoptat la un hotel în apropierea aerogării, urmând a continua călătoria spre Antalya cu o cursă marţi dimineaţă.
Însă, zborurile din prima parte a zilei au fost amânate din cauza condiţiilor meteorologice.
Poli Iaşi efectuează un cantonament în Antalya până la 16 februarie, în cadrul căruia va susţine patru meciuri amicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.