Clubul francez de fotbal OGC Nice vrea să-l înlocuiască la finalul sezonului pe antrenorul român Adrian Ursea cu Christophe Galtier, tehnicianul lui Lille, actualul lider din Ligue 1, scrie L'Equipe.
Nice este acum pe locul 10 în campionat, când mai sunt şapte etape, însă gruparea deţinută de firma britanică Ineos are ambiţii mari pentru viitor. Şefii clubului se gândesc la Christophe Galtier, un antrenor de 54 de ani, care a pregătit-o mulţi ani pe Saint-Etienne, iar în ultimii ani a obţinut rezultate foarte bune cu Lille.
Nice l-ar fi contactat deja pe Galtier pentru a-i propune un salariu dublu faţă de cel pe care-l are la Lille.
Preşedintele lui Lille, Olivier Letang, a spus la începutul acestei săptămâni că vrea ca tehnicianul să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea din nordul Franţei, ce expiră anul viitor.
Potrivit presei franceze, Galtier este şi în vizorul lui Olympique Lyon, una din forţele fotbalului din Hexagon.
Adrian Ursea o antrenează pe Nice de la începutul lui decembrie, când l-a înlocuit pe fostul mare internaţional francez Patrick Vieira.
În vârstă de 53 ani, Adrian Ursea este un fost mijlocaş care a evoluat la Victoria Bucureşti şi Petrolul Ploieşti înainte de a-şi continua cariera în străinătate. După retragere, Ursea a devenit conducător sportiv şi antrenor. El a fost secundul fostului antrenor al lui OGC Nice, elveţianul Lucien Favre, între 2016 şi 2018, iar apoi a făcut parte din staff-ul lui Vieira, începând din noiembrie 2019.
Nice este neînvinsă în ultimele cinci meciuri în campionat.
Ligue 1 - Românul Adrian Ursea ar putea fi înlocuit de antrenorul lui Lille

Sursă foto: https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-ursea-fost-atacant-cu-peste-100-de-meciuri-la-petrolul-numit-antrenor-principal-al-echipei-nice-prima-reactie-a-romanului-19161266
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

37
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
37

49
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
49

86
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
86

35
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
35

26
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
26

33
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
33

71
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
71

43
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
43

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

36
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
36

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.646
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.646















Comentează