DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lilla Debelka: Ne confruntăm cu o situație fără precedent. Măștile de protecție sunt obligatorii, însă românii nu le pot cumpăra la prețurile la care se vând

Facebook
Lilla Debelka

Din data de 15 mai, în continuarea perioadei stării de urgență, masca a devenit un accesoriu obligatoriu.  Aceasta trebuie purtată în toate spațiile închise aglomerate, de la mijloace de transport în comun până la magazine sau locul de muncă. Evident că aceia care nu respectă această regulă riscă să primească sancțiunile prevăzute de lege.

Din păcate, măştile au ajuns de la 40 de bani bucata la suma de 3 lei. O cutie de măşti poate să coste chiar şi 150 de lei, iar o mască medicală se poartă o singură dată pentru a avea eficiență. Cine poate să-şi  permită să-și schimbe de vreo 2-3 ori pe zi o mască?

Până când guvernul Orban reuşeşte să ducă la bun sfârşit achiziţionarea şi distribuirea măştilor pentru cei nevoiași, organizația PSD Bihor, mereu în acțiune, a distribuit măști chirurgicale pentru pensionari.

La data de 23 mai, Lilla Debelka, vicepreşedintele organizaţiei PSD Bihor, împreună cu organizaţia pensionarilor PSD Bihor, coordonată de preşedintele Ioan Bercea şi secretarul Grigore Bala, a împărțit măşti de protecţie pentru pensionari în zona Diosig, Săcueni, Valea lui Mihai şi Marghita. În următoarele zile, Organizaţia Pensionarilor PSD Bihor și-a propus să distribuie măști şi în alte localităţi ale judeţului.

"Ne confruntăm cu o situație fără precedent. Măştile de protecție au devenit obligatorii, însă majoritatea pensionarilor nu au posibilitatea să-și cumpere la prețul de 3 lei bucata. Sunt foarte mulţi oameni cu pensii mici, care nu pot să susțină aceste costuri. Promisiuni există din toate părțile, dar nimic concret. Astfel că ne-am gândit să achiziționăm o cantitate mai mare de măşti chirurgicale, pe care să le împărţim în rândul pensionarilor.  De asemenea, în luna aprilie, am mai donat 2000 de măşti pentru Spitalul de Psihiatrie Nucet. Prin această donație, am dorit să fiu aproape de cei care suferă și de cei care fac eforturi să le aline suferința. Consider că e nevoie de implicarea tuturor în oprirea răspândirii virusului COVID-19! Sunt fericită că am reuşit deja să dau o mână de ajutor a doua oară în această perioadă, dar nu mă voi opri aici şi voi continua şi cu alte acţiuni.”, a declarat vicepreședinte PSD Bihor, Lilla Debelka.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.