Spitalul Municipal Carei va avea o linie de testare COVID-19 ca urmare a implicării mediului de afaceri privat, a anunţat administraţia locală, marţi, pe Facebook potrivit Agerpres.
"Realizarea acestei noi linii de laborator va fi posibilă datorită implicării mediului privat din zona municipiului Carei. Agenţii economici vor pune la dispoziţie aparatura necesară dotării laboratorului care va funcţiona respectând procedurile naţionale aprobate de Ministerul Sănătăţii. Autorităţile locale din Carei, reprezentanţii Consiliului Judeţean Satu Mare, ai Instituţiei Prefectului Satu Mare, Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi cei ai Spitalului Municipal Carei au avut astăzi o primă întâlnire în cadrul căreia au fost stabiliţi paşii care trebuie urmaţi, astfel încât noua linie de testare să devină funcţională într-un timp cât mai scurt. Detaliile acestei colaborări vor fi clarificate în cursul acestei săptămâni", precizează sursa citată.
În prezent, laboratorul COVID-19 care funcţionează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare din data de 8 aprilie are o capacitate de testare de aproximativ 120 de probe pe zi. Montarea noii linii de laborator va dubla capacitatea de testare a probelor recoltate de la pacienţii infectaţi cu SARS-CoV2.
"Această donaţie bine-venită din partea mediului privat din zona Careiului, reprezintă un ajutor important în lupta cu noul coronavirus, datorită creşterii capacităţii de testare la nivel judeţean. Contribuţia careienilor la acest proces reprezintă şi o garanţie a faptului că populaţia din zona Careiului va avea un acces mai rapid la testările care se realizează în cadrul protocoalelor naţionale", a precizat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.
Linie de testare COVID-19 la Carei, cu sprijinul mediului privat
București
11°C
Articole Similare

3
MAI după decesul lui Mircea Lucescu: Un om care a inspirat generații întregi
3

418
Radu Miruţă, despre riscurile de atac în România: Nu avem nicio indicaţie cum că Iranul ar avea o intenţie de a ataca o ţară membră NATO
418

1.907
Narcisa Iorga pune tunurile pe CNA după închiderea Realitatea Plus: În CNA sunt persoane odioase numite pentru a face rău
1.907

840
Galatasaray, mesaj emoţionat după decesul lui Lucescu: Nu te vom uita!
840

491
Date alarmante: România, pe locul 2 în lume la conținut cu abuzuri asupra copiilor / Propunere legislativă pentru pedepse mai dure și răspundere extinsă
491

43
Incendiu la un camion care transporta produse congelate şi băuturi: traficul rutier, blocat pe DN 1
43

23
Senat: 18 iulie - Ziua Naţională a Rezistenţei Anticomuniste din România
23

75
„Lift pentru viață” prinde contur: soluțiile studenților, premiate în Senat, ar putea ajunge în blocurile fără lift
75

63
N-a mai fost nimeni altul ca Isus…
63

1.682
Ciprian Ciucu vrea să reducă benzile de circulație și să scadă viteza pe Calea Victoriei: Va crește valoarea economică
1.682

508
Incendiu cu degajări mari de fum, pe un bulevard din Capitală. O persoană a fost evacuată
508

2.311
Polițist din Călărași, sindicalist Europol, "complice" la ultraj: Schema prin care agentul a ajuns "paznic la oi / IGPR se delimitează de angajatul său
2.311

3.356
Tudorel Toader relatează misiunea contra-cronometru din Malaysia: cum au fost salvați trei români care riscau să fie executați
3.356
















Comentează