Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lionel Messi intră în lumea criptomonedelor

Messi

Starul argentinian Lionel Messi a semnat un acord în valoare de peste 20 milioane dolari cu Socios.com pentru a promova monede digitale pentru fani, conform unei surse citate de Reuters.

Messi devine ultima mare personalitate globală sportivă care intră în lumea criptomonedelor, după starul fotbalului american din NFL, Tom Brady, şi baschetbalistul LeBron James, iar acest acord vine în contextul unei legături tot mai importante între fotbal şi companiile cripto.

PSG şi Messi, al cărui transfer de la Barcelona în august a inclus şi plăţi în criptomonede, vor fi implicaţi în campania de publicitate şi de promovare a lui Socios în pregătirea pentru Cupa Mondială din Qatar, care debutează în noiembrie.

Messi a semnat un acord pe trei ani pentru rolul de ''ambasador'', dar nu va fi plătit în criptomonede.

Socios a semnat acorduri, inclusiv pentru crearea de monede digitale, pentru peste 130 organizaţii sportive, inclusiv cluburi de top precum PSG, Barcelona, Juventus şi Manchester City.

Monedele virtuale pentru fani sunt un tip de criptomonedă care permit deţinătorilor să voteze în mare parte decizii minore legate de cluburile lor.

Jetoanele digitale sunt din ce în ce mai văzute de cluburi ca o sursă de noi venituri dar au fost criticate de unele grupuri de suporteri care văd introducerea lor ca o participare superficială care se adaugă la costurile deja în creştere pentru urmărirea echipelor lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.