Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lipă : Măcar doi-trei Țiriac dacă ar mai fi în țară am sta mult mai bine cu infrastructura sportivă

ziuanews.ro
elisabeta lipa

Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat miercuri, la inaugurarea patinoarului construit de Ion Țiriac la Otopeni, că dacă România ar mai avea "măcar doi-trei Țiriac" atunci ar sta mai bine la capitolul infrastructură sportivă. "Orice investiție în beneficiul sportului este un câștig. Domnul Țiriac de fiecare dată când a promis ceva s-a ținut de cuvânt. Este extraordinar și un exemplu pentru noi toți. Nici nu se pune problema să nu fie un ajutor pentru sportul românesc. Sper să stimuleze și alți investitori din România să facă asemenea gesturi. E nevoie de foarte mulți Țiriaci... Dar măcar doi-trei Țiriac dacă ar mai fi în țară cu siguranță am sta mult mai bine cu infrastructura sportivă. Domnul Țiriac a fost un mare sportiv, a condus COSR, cunoaște problemele sportului și i se dedică în totalitate. Eu sunt ferm convinsă că dânsul nu se va opri aici", a spus ministrul.

Lipă a menționat că MTS a predat patinoarul "Mihai Flamaropol" către Primăria Generală pentru a se ocupa de reconstrucție. "MTS a predat amplasamentul de acolo Primăriei Generale. Așa că Primăria se ocupă de construirea patinoarului. Dar când ești privat și ai banii tăi altfel merg lucrurile. Când sunt numai banii statului atunci îți trebuie și foarte multe aprobări, autorizații, semnături, lucruri care durează", a adăugat Lipă.

Ion Țiriac a inaugurat, miercuri, patinoarul de 3,6 milioane de euro construit din fonduri proprii, în trei luni, la Otopeni, în cadrul unei festivități la care au participat numeroase personalități sportive. Patinoarul, primul construit în zona Ilfov-București în ultimii 64 de ani, este singurul care funcționează la ora actuală, după ce arena "Mihai Flamaropol" a fost demolată.

Pe gheața din Otopeni copiii de la cluburile de hochei și patinaj artistic din Capitală se vor putea antrena gratuit, Ion Țiriac asigurând de altfel și transportul acestora cu un autocar. De asemenea, se vor organiza cursuri de hochei și patinaj artistic pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani în cadrul unei școli dedicate. Accesul pentru publicul larg va fi permis în primul trimestru al anului 2017, conform Agerpres. Patinoarul are o suprafață totală de 4.863 de metri pătrați, o capacitate de 500 de locuri și 70 de locuri de parcare, investiția ridicându-se la 3,6 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.