Ploaie de rachete asupra Tel Aviv - Iron Dome a făcut vineri seara, la Tel Aviv, aproximativ zece interceptări deasupra oraşului, după ce au răsunat sirenele, au constatat la faţa locului jurnalişti CNN. Aceasta a fost a treia oară când s-a tras cu rachete către oraş vineri. La prânz, două rachete au căzut în mare, iar sirenele nu au sunat. Vineri după-amiaza, în al doilea atac, au avut loc cel puţin trei interceptări deasupra oraşului, după activarea alarmei.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Israel.
UPDATE 9 decembrie, ora 22.00: Yahya Sinwar a scăpat de sub nasul IDF - Cum ar fi fugit liderul Hamas
Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a fugit din nordul Gazei la începutul luptei ascunzându-se într-un convoi umanitar care se îndrepta spre sud, a declarat postul public Kan, citând un oficial israelian familiarizat cu detaliile.
UPDATE 9 decembrie, ora 21.56: VIDEO - Imagini dure cu asaltul forțelor israeliene asupra locațiilor în care s-ar afla militanții Hamas
Imaginile difuzate de IDF arată trupe ale unității de elită Yahalom a Corpului Ingineriei de Luptă luptă cu agenții Hamas într-o casă din Jabaliya, în nordul Gazei.
UPDATE 9 decembrie, ora 18.15: VIDEO - Un avion aterizează pe aeroportul Ben Gurion în timpul unui atac cu rachete/ Ostatic isrelian, ucis în Gaza
Aterizarea unui avion de pasageri pe aeroportul principal din Israel, în afara Tel Avivului, pe fondul tirurilor intense de rachete din Gaza asupra oraşului, a provocat sâmbătă o mare agitaţie, relatează DPA, potrivit Agerpres.
UPDATE 9 decembrie, ora 15.05: ONU acceptă să viziteze Israelul pentru a discuta cu supravieţuitorii violenţelor cu caracter sexual
Reprezentantul special al Naţiunilor Unite pentru violenţa sexuală în conflict, Pramila Patten, a acceptat vineri invitaţia guvernului Israelului de a efectua o vizită oficială în această ţară pentru a discuta cu supravieţuitorii violenţei sexuale în timpul războiului, atât bărbaţi, cât şi femei, transmite EFE, informează Agerpres.
Reprezentanta ONU intenţionează să profite de vizita sa în Israel pentru a asculta direct mărturiile victimelor violenţei sexuale - printre care se află prizonieri recent eliberaţi - şi pentru ca "vocile lor să poată fi auzite", a informat organizaţia într-un comunicat.
Patten s-a declarat "serios îngrijorată" de relatările pe care le-a primit despre violenţe sexuale.
Patten a cerut guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu să permită ONU să investigheze toate acuzaţiile de agresiuni sexuale comise în conflict pentru a analiza amploarea acestor crime, "inclusiv acuzaţiile de violenţă sexuală împotriva palestinienilor".
În plus, ea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la atacurile sexuale comise de Hamas împotriva unor ostatici începând cu 7 octombrie şi şi-a exprimat empatia pentru "trauma colectivă gravă" pe care a provocat-o această violenţă.
În declaraţie, Patten şi-a amintit şi de cei 130 de membri ONU care au murit de la începutul conflictului în timp ce lucrau în zonă, "mulţi dintre ei împreună cu familiile lor".
Ea a cerut eliberarea "imediată, sigură şi necondiţionată" a victimelor capturate de Hamas şi a cerut să se permită intrarea ajutorului umanitar pentru "atenuarea suferinţei civililor din Gaza".
UPDATE 9 decembrie, ora 14.10: Lupte de stradă în oraşul Khan Yunis, din Gaza
Tancurile israeliene avansează constant spre centrul oraşului Khan Yunis, pe măsură ce luptele intense continuă în sudul Fâşiei Gaza, informează Rador Radio România.
În oraş, confruntările se duc din casă în casă. Cea mai mare a populaţiei s-a refugiat în regiunile de coastă sau mai departe spre sud, în apropiere de Rafah.
UPDATE 9 decembrie, ora 14.07: Avertisment al ONU
Zona Rafah, în extremitatea sudică a Fâşiei Gaza şi aproape de graniţa cu Egiptul, primeşte zeci de mii de persoane strămutate din Khan Younis şi din alte zone mai la nord de la încheierea unui armistiţiu dintre Israel şi gruparea palestiniană islamistă Hamas şi suferă din cauza nivelurilor tot mai mari de supraaglomerare, a avertizat sâmbătă Organizaţia Naţiunilor Unite în raportul său zilnic despre conflictul din enclava palestiniană, transmite EFE, relatează Agerpres.
Multe dintre persoanele strămutate stau în corturi de campanie şi alte spaţii de cazare improvizate în campusul Universităţii Al Quds şi într-o clădire în construcţie a viitorului Spital Qatarez, se arată în raportul Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
În aceste condiţii, mii de oameni trebuie să stea la coadă ore în şir pentru a primi ajutor umanitar sub formă de alimente, apă şi alte bunuri de bază, în timp ce mai la nord de Rafah, distribuţia acestei asistenţe s-a oprit practic din cauza ostilităţilor şi a restricţiilor de circulaţie.
Documentul subliniază că mulţi dintre cele 1,9 milioane de persoane strămutate au fost nevoite să-şi schimbe locul în care erau cazaţi de două sau trei ori din octombrie, deoarece luptele s-au extins de la nord la sud.
Raportul denunţă, de asemenea, primele atacuri asupra unităţilor sanitare din Khan Younis, acum centrul luptei, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni cu spitalele din oraşul Gaza şi alte oraşe din jumătatea de nord a Fâşiei, pe fondul acuzaţiilor din partea Israelului că au fost folosite ca refugiu de către Hamas.
UPDATE 9 decembrie, ora 14.00: SUA este complice la "crime de război" comise în Fâşia Gaza, consideră preşedintele Autorităţii Palestiniene
Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că veto-ul SUA la rezoluţia Consiliului de Securitate ONU în care se cerea încetarea umanitară a focului în Fâşia Gaza le face complice la "crime de război" împotriva palestinienilor, informează Rador Radio România.
Abbas a mai spus şi că, în opinia sa, SUA sunt responsabile pentru masacrarea copiilor, femeilor şi bătrânilor palestinieni din Gaza, potrivit unui comunicat al preşedinţiei palestiniene.
UPDATE 9 decembrie, ora 13.45: Luptele intense continuă, atât în nordul Fâşiei Gaza, cât şi în sud
Tancurile israeliene înaintează lent către centrul oraşului palestinian Khan Yunis, în condiţiile în care luptele intense continuă în sudul Fâşiei Gaza, informează Rador Radio România. Civilii speriaţi, aflaţi încă în oraş, spun că nu ştiu cum să scape din calea luptelor.
UPDATE 9 decembrie, ora 13.30: Trei membri ai Hezbollah şi un cetăţean sirian au fost ucişi într-un atac israelian cu drone, în Siria
Gruparea militantă libaneză Hezbollah a comunicat că cel puţin trei dintre membrii grupării au fost ucişi într-un atac israelian cu drone, în oraşul sirian Al Qunaitra, informează Rador Radio România. Un cetăţean sirian care îi însoţea a fost, de asemenea, ucis, în urma raidului aerian din apropierea graniţei cu Platoul Golan, ocupat de Israel. Forţele de securitate israeliene nu au comentat pe marginea acestui incident.
Mulţi civili care s-au refugiat în Khan Yunis din nordul Fâşiei Gaza afirmă că nu pot înţelege dispoziţiile date de israelieni în legătură cu locul unde ar trebui să meargă acum. Cea mai mare parte din populaţia oraşului s-a refugiat către zonele de coastă sau şi mai la sud către Rafah, aproape de graniţa cu Egiptul. În sudul teritoriului palestinian a fost raportată moartea a peste 70 de persoane. Lupte grele continuă şi în nordul Fâşiei Gaza, dar Ministerul Sănătăţii, condus de Hamas, afirmă că nu poate oferi un număr al victimelor, întrucât spitalele din zona de nord nu mai funcţionează. Tabăra de refugiaţi Jabalia este încercuită de tancuri, iar cei aflaţi înăuntru spun că au rămas fără alimente şi apă.
UPDATE 9 decembrie, ora 12.48: Orientul Mijlociu e pe un butoi cu pulbere: Iranul vorbește despre o 'explozie incontrolabilă'
UPDATE 9 decembrie, ora 11.05: China şi-a manifestat sâmbătă "decepţia profundă" faţă de vetoul exprimat de SUA
China şi-a manifestat sâmbătă "decepţia profundă" faţă de vetoul exprimat de SUA cu privire la o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU în care se cerea o încetare imediată a focului în Gaza şi care a fost prezentată de Emiratele Arabe Unite şi susţinută de 97 de ţări membre, transmite EFE, relatează Agerpres.
Propunerea "reflectă apelul universal al comunităţii internaţionale şi reprezintă direcţia corectă pentru restabilirea păcii", a declarat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun, citat de televiziunea de stat CGTN.
"China sprijină pe deplin acest lucru şi s-a alăturat eforturilor pentru acest proiect de rezoluţie", a adăugat Zhang, care a acuzat Washingtonul că foloseşte un "standard dublu" atunci când vorbeşte despre protecţia femeilor, a copiilor şi a drepturilor omului, în timp ce "consimte" ca acest conflict să continue.
De asemenea, Zhang a cerut Israelului să pună capăt "pedepsei colective asupra populaţiei din Gaza".
Apelul a fost susţinut de 13 membri ai Consiliului de Securitate, în timp ce Regatul Unit s-a abţinut.
Este a doua oară de la începutul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas când Statele Unite au respins o rezoluţie în acest sens - au mai făcut-o şi pe 18 octombrie -, aliniindu-se astfel cu Israelul, care susţine că această încetare a focului ar ajuta Hamas să se reînarmeze şi să menţină în captivitate 138 de ostatici în Fâşia Gaza, notează EFE.
La 18 octombrie, Statele Unite s-au opus prin veto unei rezoluţii similare care cerea încetarea focului şi care fusese prezentată de Brazilia, argumentând cu acea ocazie că respectivul text nu făcea referire la dreptul Israelului la autoapărare.
Acest ultim vot de vineri a avut loc la cererea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care săptămâna aceasta a recurs la un mecanism excepţional din Carta Naţiunilor Unite, articolul 99, care îi permite să solicite intervenţia Consiliului în cazuri de ameninţări grave la adresa păcii şi securităţii în lume.
UPDATE 9 decembrie, ora 10.00: Reprezentantul supleant al SUA la Naţiunile Unite justifică decizia de a bloca rezoluţia CSONU privind încetarea focului în Gaza
Statele Unite au blocat, vineri, o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în care se solicita încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, informează Rador Radio România.
Din cele 15 state membre permanente 13 au votat în favoarea rezoluţiei, iar Marea Britanie s-a abţinut. SUA şi-a exercitat dreptul de veto. Reprezentantul supleant al Statelor Unite pentru afaceri politice speciale la Naţiunile Unite, Robert Wood, a declarat că încetarea focului i-ar permite grupării Hamas să îşi continue campania de teroare. "Un oficial de rang înalt al Hamas a afirmat recent că gruparea intenţionează să repete actele infame din 7 octombrie - citez: din nou, şi din nou şi din nou. Am încheiat citatul. Şi totuşi această rezoluţie arată, în esenţă, că Israelul ar trebui, pur şi simplu, să tolereze acest lucru, că ar trebui să permită ca această teroare să continue necontrolat. Acest lucru nu este realist, nu este justificabil şi este o reţetă a dezastrului - pentru Israel, pentru palestinieni şi pentru întreaga regiune. Cât timp Hamas se agaţă de ideologia sa de distrugere, orice încetare a focului este - în cel mai bun caz - temporară şi, în mod cert, nu este echivalentă cu pacea."
UPDATE 9 decembrie, ora 06.35: Zelenski anunță evacuarea reușită a aproximativ 40 de ucraineni din Fâşia Gaza
Evacuarea cetăţenilor ucraineni din Fâşia Gaza către un teritoriu sigur a continuat toată ziua, iar alţi aproape 40 de ucraineni sunt acum în siguranţă, a declarat, vineri seară, preşedintele Volodimir Zelenski, scrie news.ro.
"Serviciile noastre de informaţii şi diplomaţii continuă evacuarea cetăţenilor ucraineni din Fâşia Gaza. Întreaga zi de astăzi a fost dedicată aducerii cetăţenilor noştri pe un teritoriu sigur. Aproape 40 de cetăţeni ucraineni sunt acum în siguranţă", a declarat Zelenski.
UPDATE 9 decembrie, ora 05.45: Bătăliile din Gaza devin tot mai crunte: bilanțul victimelor palestiniene a crescut, în timp ce SUA respinge la ONU o propunere de încetare a focului
Statele Unite au continuat să preseze Israelul să facă mai mult pentru a proteja civilii palestinieni în timpul unei ofensive violente împotriva militanţilor Hamas în Gaza, chiar dacă Washingtonul a respins prin veto o cerere a Consiliului de Securitate al ONU privind o încetare imediată a focului, relatează Reuters, citat de news.ro.
Luptele au escaladat şi bilanţul victimelor palestiniene a crescut vineri, Israelul lovind enclava de la nord la sud, într-o fază extinsă a războiului de două luni împotriva grupării islamiste Hamas.
UPDATE 9 decembrie, ora 04.05: Armata israeliană transmite că întâmpină o opoziție dură în orașul Khan Yunis
Luptele din orașul Khan Yunis, al doilea ca mărine din Fâșia Gaza, continuă să se intensifice, armata israeliană anunțând că se confruntă cu una dintre cele mai dure opoziții din război de până acum, informează Rador Radio România.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene (IDF) a declarat că Hamasul s-a reorganizat după ce a fost luat prin surprindere săptămâna aceasta, iar acum luptă pentru fiecare centimetru.
UPDATE 9 decembrie, ora 01.30: Benjamin Netanyahu respinge virulent comentariile premierului Autorității Palestiniene: 'Nu va exista un Hamas, îl vom elimina'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins comentariile premierului Autorității Palestiniene, potrivit cărora Hamas ar putea servi drept partener secundar în guvernarea Gaza după război, scris BBC.
Premierul Autorității, Mohammad Shtayyeh, a declarat într-un interviu că Autoritatea Palestiniană lucrează cu oficiali americani la un plan de gestionare a Gaza după încheierea actualului conflict.
Comentează