Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liviu Dragnea anunţă că 32.000 ciobani au depus cereri pentru Programul Lâna

stiripesurse.ro
liviu dragnea zambet

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Sîngeorz-Băi, că 32.000 ciobani au depus până acum cereri pentru "Programul Lâna". "Este un program pe care ni l-am asumat, e greu, are mulţi duşmani şi multe piedici", a spus Dragnea, conform mediafax.

Liviu Dragnea şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, se află, vineri după-amiază, la Sîngeorz-Băi, în vizită la un depozit de balotare a lânii, unde asistă la încărcarea într-un TIR a ultimului balot de lână dintr-o comandă de 1.500 de tone de lână brută, în India. Dragnea a declarat, în acest context, că în momentul în care a vorbit despre zecile de mii de tone de lână care se aruncă sau se ard unii au râs, alţii l-au criticat, iar alţii îi spuneau că minte.

Potrivit lui Dragnea, este important ca resursele României să fie valorificate. "Lâna poate fi folosită şi a început deja să fie folosită în foarte multe domenii, s-a stabilit o schemă de minimis pentru lână: un leu în plus faţă de fiecare kilogram vândut. Vor fi realizate centre de colectare, apoi centre de valorificare. Vorbim de o resursă naturală care creează venituri pentru ciobani, locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat, dar şi bogăţie pentru România", a spus Liviu Dragnea. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus despre "Programul Lâna" că este un program asumat, "greu, cu mulţi duşmani şi multe piedici". Întrebat cât va ajuta leul în plus pentru fiecare kilogram de lână vândută, ministrul Agriculturii, Petre Daea a răspuns că ajută. Imediat, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, l-a completat, spunând că 32.000 ciobani au depus până acum cereri pentru "Programul Lâna", ceea ce înseamnă că "vor avea beneficii serioase ei şi statul".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.