DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liviu Dragnea face praf ANAF-ul și amenință cu schimbarea șefei: 'S-a dat drumul la vânătoare, se continuă practicile'

Liviu Dragnea critică în termeni duri ANAF-ul și o amenință pe șefa instituției, numită vara trecută, la instalarea premierului Mihai Tudose cu demiterea! Nemulțumirea șefului PSD pleacă de la o ordonanță referitoare la Agenția Națională de Administrare Fiscală dată la sfârșitul anului trecut, cu câteva zile înainte de Revelion, Guvernul de atunci a aprobat ca funcționarii de la ANAF să primească 15% din încasările care provin din amenzi.

”Vor avea șansă să facă parte dintr-un guvern ce poate face istorie. Depinde doar de ei. Am încredere în ei. Sper să facă ceea ce ne așteptăm cu toții. Creștere economică de peste 5,5%, datorie sub 60% din PIB, deficit sub 3%, buget armată de 2%, implementarea și dezvoltarea parteneriatelor strategice. Un obiectiv major îl reprezintă investițiile: căi ferate, autostrăzi, mediu, infrastructura locală, în sănătate, cele 8 spitale regionale și spitalul republican, în educație. GÎn ceea ce priveşte partea economică, fiscală, a mediului de afaceri, Guvernul condus de Dăncilă are obligaţia ca (...) statul român să aibă o relaţie mult mai corectă şi principială cu mediul de afaceri, nu una brutală. O relaţie care să-i sprijine pe oamenii de afaceri să-şi dezvolte afacerile, nu o relaţie în care instituţiile statului mai inventează pârghii, acţiuni, prevederi, instrumente prin care să le dea în cap sau să le închidă firmele eventual şi poate băgaţi la puşcărie.

Citește și: Eugen Teodorovici dă din casă: Va rămâne sau nu transferul contribuțiilor sociale

Sunt foarte nemulţumit, sunt complet nemulţumit. După schimbările de la ANAF de astă vară, practicile nu au încetat, mai ales că am înţeles că a apărut un act normativ prin care li se dau bonusuri în funcţie de amenzi. Înseamnă că s-a deschis sezonul de vânătoare. Este exact ce nu trebuie în România. Dacă e în lege, e legal, dacă e aşa, înseamnă cu nu va rămâne, cu toată dragostea, cu tot respectul. Vom impune pentru toţi funcţionarii, să înţeleagă că statul român, dezvoltarea acestei ţări stă în cea mai mare măsură în ceea ce fac oamenii de afaceri. Şi bineînţeles care sunt luaţi primii? Ăia români pentru că ai noştri nu ţipă nimeni.”, a declarat Liviu Dragnea, luni seara, la Antena 3.

Citește și: Surpriză de proporții! Ce cântăreți au câștigat cei mai mulți bani în 2017? Fuego egalul lui Smiley

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.