Liviu Dragnea încă reprezintă un pericol pentru USR-PLUS - cum motivează senatoarea Simona Spătaru abrogarea unei legi privind pensionarea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-03-2021

Actualizat: 23-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Senatorul USR PLUS Simona Spătaru a declarat, luni, că plenul Senatului a adoptat un proiect de lege prin care a fost abrogată pensionarea anticipată a magistraţilor, precizând că sistemul de justiţie "are nevoie de a nu fi presat", informează Agerpres.

"Am avut (pe ordinea de zi a plenului - n.r.) două proiecte importante din programul nostru de guvernare pe justiţie, respectiv, am avut o lege prin care am abrogat acea pensionare anticipată, pe care în 2018 a introdus-o PSD prin mâna lui Iordache, Dragnea, Nicolicea, Şerban Nicolae. Au vrut, după cum bine ştim, să-şi apere spatele pentru dosarele penale pe care le aveau. Astăzi am abrogat acea prevedere pentru că, în primul şi în primul rând, sistemul de justiţie are nevoie de a nu fi presat", a afirmat Spătaru.

Ea a adăugat că magistraţii cu vârsta sub 60 de ani, "erau puşi în situaţia în care să iasă acum la pensie prin această favoare introdusă de PSD în lege, dar nu pentru că le păsa de modul de lucru al magistraţilor, ci pentru a-i favoriza în situaţiile prevăzute de ei".

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

"Şi iată că păstrăm în corpul şi în câmpul muncii pe acei magistraţi cu o vechime mai mare de 25 de ani, oameni în puterea de lucru. La 40 şi ceva de ani, ar fi beneficiat de o măsură total nejustificată", a încheiat Spătaru.

În context, liderul grupului parlamentar USR PLUS, Radu Mihail, a afirmat că reforma în justiţie a intrat în faza de normalitate.

"Am avut 28 de iniţiative pe ordinea de zi de votat şi vrem să subliniem că am intrat în faza de normalitate unde tot ceea ce înseamnă reformă în justiţie şi am promis, am început să facem. Tot ceea ce Nicolicea şi ceilalţi au introdus pentru a-l scoate basma curată pe Dragnea, încet-încet, cu obstinaţie şi perseverenţă le scoatem din legislaţie", a conchis Mihail.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși! .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri