Liviu Dragnea, preşedintele PSD, reacţionează la înregistrările prezentate de fostul deputat Vlad Cosma, duminică seara, la Antena 3.
"Eu cred că cel mai importat e că s-a autosesizat Inspecţia Judiciară. Nu e suficient. Trebuie facuta o ancheta rapid, stabilit daca probele de aseara sunt adevarate, si par adevarate. Trebuie luate masuri imediat pentru ca astfel de practici sa nu se mai intample in Romania. Daca ceea ce a aparut in spatiul public este adevarat, avem elementele clare de politie politica. Nu cred ca poate fi vorba doar de abateri disciplinare. Atat prin interviul doamnei procuror Iorga, cat si in inregistrari sunt elemente penale foarte serioase", a declarat Dragnea.
Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat înregistrări cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti, care i-ar fi cerut să fabrice şi să planteze probe în dosarul în care era anchetat Sebastian Ghiţă. DNA susţine, într-un comunicat transmis luni dimineaţă, că înregistrările sunt prelucrate.
Inspecţia Judiciară a transmis deja, pentru STIRIPESURSE.RO, că a demarat o anchetă pe această temă.
Vezi şi: Ceaiul verde, ideal pentru dietă și sănătate. Cu o condiție esențială! .