Liviu Dragnea, reacție la DECIZIA lui Klaus Iohannis: 'O fi și supărat că a fost treaba cu micii. Avem nevoie de liniște în țară, văd că tot jignește premierul'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-05-2018

Actualizat: 07-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că va susţine astăzi, de la ora 19.30, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni. Tema declaraţiei este execuţia bugetară pe primul trimestru, informează Administraţia Prezidenţială.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a replicat ironic președintelui. I-a transmis că nu a trecut un semestru, 6 luni, din acest an pentru a face o analiză, deși anunțul președintelui se referă la primul trimestru. Dragnea a confirmat, încă o dată, prezența pe 9 mai, la ceremonia de la Palatul Cotroceni de Ziua Europei.

Citește și: S-a aflat adevărul care pune în dificultate MAI! Detalii incendiare despre polițista sexy promovată pe pagina Poliției Române cu ocazia vacanței de 1 Mai

”Dacă vrea să facă o analiză pe primul semestru, poate să o facă. Nu a trecut un semestru, abia la sfârșitul lui iunie se termină semestrul. O fi și supărat că a fost treaba cu micii, acum. Respect instituția prezidențială. S-a hotărât să se implice în orice, se pricepe la orice. Nu dorim să escaladăm un conflict pe care văd că tot insistă să se escaladeze.Da, şi nu merg singur, pentru că e vorba de a marca ziua de 9 mai. Nu dorim să escaladăm un conflict cu care tot insistă, noi avem treabă de făcut la Parlament, la Guvern. Este o invitaţie instituţională, nu este invitaţie personală, la nuntă sau la botez, o să mergem acolo mai mulţi. Guvernul, şi primarul general a zis că vrea să vină, şi primarii de sectoare. Marcăm momentul, Ziua Europei, şi plecăm, doar nu o să stăm noaptea. S-a supărat foarte tare, să sperăm că îi trece, avem nevoie de liniște în țară.”, a spus Dragnea.

Președintele PSD a anunțat că imediat după conferința de presă a lui Iohannis va urma o replică de la Guvern.

”După declarațiile președintelui va fi o reacție din partea Guvernului. Nu îmi aduc aminte ca doamna premier să îl fi jignit pe președinte sau să îl fi certat, să îl fi criticat, să fi spus lucruri urâte și văd că tot încasează jigniri din partea lui. Ea nu e o persoană conflictuală. Asta nu înseamnă că se va schimba. Ea o să își vadă de treabă la Guvern.”, a spus Liviu Dragnea.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis apelează la Curtea Constituțională! Sesizare de neconstituționalitate .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri