DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liviu Pop, după declaraţia preşedintelui: Elevii sunt discriminaţi. Generaţia, sacrificată de Guvern

Inquam Photos / Octav Ganea
lansare compendiu manual LIVIU POP

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, spune că varianta susţinerii examenului într-o a doua sesiune de către elevii suspecţi de COVID-19 este discriminatorie. El acuză Guvernul că „sacrifică” actualele generaţii de clasa a VIII-a şi a XII-a.

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, spune că varianta anunţată de preşedinte, potrivit căreia elevii bolnavi sau carantinaţi pot susţine o a doua sesiune de bacalaureat sau evaluare naţională.nu rezolvă problema, ba chiar, îi dezavantajează moral.

„Nu rezolvă absolut deloc problema, pentru că, din start, fiind două sesiuni diferite, unii sunt dezavantajaţi moral, pentru că dintre cei care vor avea temperatură în ziua examenului, bănuiesc că mulţi nu vor fi diagnosticaţi cu COVID, poate vor avea din alte motive această temperatură, şi atunci, vă daţi seama ce va fi în sufletul acelui copil, în special cei care susţin Evaluarea Naţională, că în zona Bacalaureatului, discutăm, totuşi, de adulţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Pop.

Citește și: Lia Olguţa Vasilescu, dă semnalul căderii Guvernului Orban: 'Dacă PNL se atinge de Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moţiune de cenzură'

Fostul ministru consideră că „generaţia de clasa a VIII-a şi a XII-a este sacrificată de către actualul Guvern incompetent”, iar elevii vor fi derutaţi, la fel şi familiile acestora.

„Forma propusă de preşedintele statului, din punctul meu de vedere, este o discriminare majoră la nivelul copiilor din România”, a spus Liviu Pop.

„Îl întreb pe preşedintele statului, şi pe miniştri, care este procedura poentru cei care au astăzi COVID şi sunt în clasa a VIII-a sau a XII-a. Noi am reuşit şi pentru copilul care este în puşcărie, există şcoală în puşcărie, am făcut şcoală la Spitalul Fundeni, fiecare copil are dreptul la educaţie, nu poţi să îl îngrădeşti. Eu mă aşteptam să îmi spună preşedintele statului că a găsit procedura prin care şi copilul care, spre nenorocul lui, zilele acestea sau în ziua examenului, are COVID, să poată susţine, nu să se formeze decalaje, în două-trei serii. Care e diferenţa că acum are 37,3 şi peste trei săptămâni, are iar. Are procedură pregătită pentru a doua etapă, dacă are 37,3 sau aşteaptă antidotul?”, a mai spus senatorul.

Liviu Pop a criticat Guvernul că nu a luat din timp măsuri.

„Eu am cerut de două luni de zile, de când am văzut că nu sunt pregătiţi cu absolut nimic, i-am cerut şi preşedintelui Iohannis, şi premierului Orban, anularea Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului. În acelaşi timp, dacă ei ştiau din ianuarie-februarie că urmează pandemia, puteau să facă, la finalul lunii februarie, şi Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, fără nicio problemă. Ei erau preocupaţi de alegeri anticipate, nu de soarta copiilor”, a precizat fostul ministru al Educației.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, după şedinţa cu miniştrii şi premierul Ludovic Orban, că elevii bolnavi sau carantinaţi pot susţine o a doua sesiune de bacalaureat sau evaluare naţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.