Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Llosa, critici dure pentru 'progresiştii de la Hollywood': Îi apără pe dictatori şi criminali

llosa penn

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa l-a criticat dur pe actorul Sean Penn pentru interviul pe care acesta l-a realizat cu "lordul" drogurilor Joaquin "El Chapo" Guzman în octombrie, înainte de capturarea celebrului traficant.

"Interviul apărut în Rolling Stone este cumplit, plin de simpatie şi înţelegere pentru un criminal acuzat de aproape 3000 de crime şi nenumărate acte revoltătoare, inclusiv numeroase violuri", a afirmat scriitorul laureat cu Premiul Nobel, într-un editorial publicat în El Pais.

Llosa spune că Penn este un actor foarte bun şi are o reputaţie de "progresist", un termen care în cazul oamenilor de la Hollywood, de obicei, înseamnă o slăbiciune faţă de dictatori şi tirani din lumea a treia.

Vezi şi: Baronul drogurilor 'El Chapo', interviu cu un actor celebru înainte de a fi capturat

"Cazul lui Sean Penn poate fi înţeles doar prin prisma extraordinarei frivolităţi care poluează viaţa politică a zilelor noastre, în care imaginile au înlocuit ideile şi reclama determină valorile care mişcă sectorul public.

Scriitorul a fost revoltat de tratamentul flatant pe care actorul i l-a aplicat traficantului de droguri care este acuzat inclusiv de uciderea mai multor jurnalişti de investigaţie.

"Cât de confortabil este pentru aceste personaje de la Hollywood (...) să se joace de-a progresiştii, acceptând invitaţii de la satrapi inepţi pe care îi tratează ca pe regi, să apere regimuri opresive şi brutale", mai spune renumitul scriitor.

Llosa mai spune că acum, pe lângă dictatori, Hollywood-ul progresiv îi apără pe criminalii în masă ca El Chapo, pe care îl prezintă ca o victimă a unei societăţi controlate de oligarhi, care nu a putut supravieţui decât prin ilegalităţi.

Vezi şi: SPOVEDANIA celui mai mare traficant de droguri. El Chapo spune tot/ VIDEO

Mario Vargas Llosa scrie că "jurnalismul, din păcate, este de asemenea una dintre victimele civilizaţiei zilelor noastre". Profesia de jurnalist este folosită, în opinia lui Llosa, ca un mijloc de promovare a ideilor superficiale, a banalităţilor ridicole a minciunilor politice.

Motivele pentru care Sean Penn nu l-a întrebat nimic inconfortabil pe Chapo Guzman sunt cunoscute, concluzionează Llosa: Actorul, admirator al lui Fidel Castro şi al lui Chavez, are propria agendă, este animat de cinism şi superficialitate, dorind să-l prezinte pe El Chapo ca pe o victimă a sistemului, un fel de erou. Sean Penn ar vrea astfel să-şi menţină reputaţia de progresist, fără a renunţa însă la statutul său de actor milionar.

Vezi şi: Lord al drogurilor, extradat in SUA. Un actor celebru de la Hollywood vizat in ancheta

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.