Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Locatarii unui bloc din Caraș-Severin, supuși analizelor, după ce au fost expuși unei scurgeri de mercur

libertatea.ro
mercur

Locatarilor unui bloc din oraşul Moldova Nouă le vor fi recoltate probe, vineri, pentru efectuarea analizelor medicale, după ce alţi doi locatari din imobil, mamă şi fiu, şi-au făcut analizele din proprie iniţiativă, rezultatele arătând o depăşire a valorilor de mercur din organism, potrivit Agerpres.

"În cursul zilei de azi (joi, 5 martie - n.r.), directorul executiv al DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş, a purtat discuţii cu dr. Mihai Gafencu, de la Spitalul Louis Ţurcanu despre rezultatele analizelor şi semnificaţia medicală a acestora. În vederea gestionării situaţiei respective, conducerea DSP a luat legătura şi cu dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, domnia sa confirmând că se impun analize medicale pentru toţi locatarii scării de bloc. În acest context, a fost contactată Bioclinica Timişoara, care a dovedit deschidere şi va sprijini această acţiune, punând la dispoziţia DSP kiturile de recoltare specifice, ridicate în cursul zilei de joi de către o maşină a DSP Caraş-Severin, iar vineri, 6 martie 2020, vor fi recoltate probele", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate de către CJAS Caraş-Severin, autoritatea locală va susţine contravaloarea acestora, iar testarea cetăţenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orăşenesc Moldova Nouă, la sediul instituţiei medicale.

Citește și: Marian Godină a explodat la adresa Sorinei Pintea: ‘Aia e umilire, doamnă! Aia e afectare a stării de sănătate! Ăla e lucru inuman’

În data de 25 februarie, pe str. Mihai Viteazu, în spatele Blocului 27, din Moldova Nouă, a fost reclamată prezenţa unor biluţe dintr-o substanţă care părea a fi mercur, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi.

În urma cercetărilor efectuate de către reprezentantul DSP Caraş-Severin, sosit la faţa locului, împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic", s-a constatat că în uscătoria dintre etajele II şi III a fost vărsată dintr-un recipient o substanţă asemănătoare mercurului. Substanţa a ajuns pe exteriorul blocului şi pe sol. Ulterior, a fost identificat un recipient de plastic cu 0,25 ml cu mercur. Toată cantitatea de mercur rămasă a fost apoi colectată, după care a fost predată în custodia DSP Caraş-Severin, urmând ca o firmă autorizată să o preia şi să o distrugă.

În urma producerii acestui accident, nicio persoană din acel bloc nu a acuzat, la acel moment, eventuale stări de rău. Ulterior, din proprie iniţiativă, una dintre locatarele acestei scări de bloc a efectuat un set de analize, atât pentru ea, cât şi pentru fiul ei, pentru a determina concentraţia de mercur din organism. Analizele au fost recoltate în judeţul Mehedinţi, iar efectuarea lor a fost realizată de către o clinică din Germania.

Locatara şi fiul acesteia s-au prezentat la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara, deoarece ambii au avut valori peste limita normală. La această oră, cele două persoane se află internate în spitalul timişorean, fiindu-le administrată medicaţia specifică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.