Londra condamnă planul Israelului de a construi 22 de noi colonii evreiești în Cisiordania

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 29-05-2025 17:13

Actualizat: 29-05-2025 20:13

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia Images

Douăzeci şi două de noi colonii evreieşti în Cisiordania ocupată reprezintă 'un obstacol deliberat' al Israelului 'în calea statalităţii palestiniene', a avertizat joi un oficial de rang înalt în Ministerul de Externe britanic, transmit PA Media/dpa.

Hamish Falconer, subsecretar de stat pentru Orientul Mijlociu, a declarat că Marea Britanie 'condamnă' decizia Israelului, pe care ministrul apărării Israel Katz a descris-o ca fiind 'o măsură strategică ce previne instituirea unui stat palestinian care ar pune în pericol Israelul'.

În programul său electoral pentru alegerile parlamentare de anul trecut, Partidul Laburist britanic, acum la guvernare, s-a angajat să 'recunoască un stat palestinian drept o contribuţie la un proces de pace reînnoit care să rezulte într-o soluţie cu două state'.

Unii miniştri s-au angajat în mod repetat să recunoască un stat palestinian, însă Falconer a spus că guvernul 'va face o evaluare despre care este cel mai bun moment de a încerca să îşi aducă contribuţia maximă posibilă' la un proces de pace.

Într-o postare pe X, Falconer a scris: 'Aprobarea de către guvernul israelian a 22 de aşezări noi în Cisiordania ocupată este un obstacol deliberat în calea statalităţii palestiniene'.

'Regatul Unit condamnă aceste acţiuni. Aşezările sunt ilegale în baza dreptului internaţional, periclitează şi mai mult soluţia cu două state şi nu protejează Israelul', a adăugat el.

Potrivit ministrului israelian Katz, decizia de aprobare a celor 22 de noi colonii 'ne întăreşte controlul în Iudeea şi Samaria' şi 'ancorează dreptul nostru istoric în Ţara lui Israel şi constituie un răspuns devastator la terorismul palestinian'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri