Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lotul al doilea din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Piteşti a fost finalizat şi va fi dat joi în circulaţie

evenimentdeolt.ro
tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Piteşti

Lotul al doilea din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova - Piteşti (DEx12), care include centura ocolitoare a municipiului Slatina, a fost finalizat şi va fi dat joi în circulaţie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii companiei care supervizează lucrările.

Tronsonul 2 al DEx12 Craiova Piteşti a fost împărţit în două loturi, primul lot ce permite ocolirea oraşului Balş fiind finalizat şi dat în circulaţie în luna aprilie, iar al doilea lot, ce permite ocolirea municipiului Slatina şi cuprinde un pod peste râul Olt, a fost finalizat în această săptămână şi va fi dat în folosinţă joi.

"Lucrările la Drumul Expres (tronsonul 2 n.red.) au fost finalizate. În cursul acestei zilei de astăzi, comisia desemnată pentru recepţie la terminare îşi desfăşoară activitatea şi sperăm, până la finalul zilei, să dea acceptul privind recepţia acestor lucrări. Pentru darea în circulaţie, însă, este nevoie să fie preluat de către administratorul drumului, DRDP Craiova, şi nodul rutier Valea Mare care face parte din următorul tronson, tronsonul 3. Lucrările la acest nod rutier sunt parţiale în acest moment, dar pentru darea în circulaţie a lotului 2, s-a făcut posibil de către antreprenor realizarea a două giraţii şi bretele de legătură", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, reprezentantul firmei care a supervizat investiţia, Ion Stancu.

Reprezentantului supervizorului a menţionat că pentru realizarea lotului 2 al tronsonului 2 au lucrat, în medie 750 de persoane (personal TESA, personal calificat şi personal necalificat), cu 253 de autocamioane şi cu aproximativ 180 de utilaje, potrivit Agerpres.ro.

Lotul 2 din tronsonul 2 al DEx12 are o lungime de 21,35 kilometri şi include 14 poduri şi pasaje pe drumul expres, cinci pasaje la intersecţii denivelate fără acces la drumul expres, un nod rutier la sud de municipiul Slatina şi un pasaj la nodul rutier, 24 de podeţe pe expres şi şapte podeţe la nodul rutier, două parcări de scurtă durată, două spaţii de servicii.

Pe acest lot de drum vor putea fi montate patru staţii de încărcare pentru maşini electrice.

Lotul 1 din tronsonul 2, cu o lungime de 18,5 kilometri (Robăneşti - Piatra-Olt), a fost dat în folosinţă în ziua de 21 aprilie, anul acesta.

Cele două loturi ale tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au o lungime totală de 39,85 kilometri, iar construcţia lor a început în luna septembrie 2019.

Proiectul Drumului Expres Craiova-Piteşti (DEx 12) a fost lansat în anul 2017 şi este finanţat din bani europeni (POIM 2014-2021.

Drumul Expres Craiova - Piteşti este împărţit în patru tronsoane: tronsonul 1 traversează localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, cu plecare din Craiova, şi are o lungime de 17,7 kilometri, va avea două pasaje şi şapte poduri, costă 76 milioane de euro fără TVA şi este executat de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia.

Al doilea tronson trece prin localităţile Balş, Barza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare, are o lungime de aproape 40 kilometri, costă 217 milioane euro fără TVA şi este executat de Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL- Consitrans SRL, din România.

Antreprenorul care a lucrat pe tronsonul al doilea a obţinut şi contractele pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova - Piteşti, cu lungime totală de 64 kilometri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.