Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură dată de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu: Un fost ministru, pe listele ALDE

alde.ro
alde

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat miercuri că fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu va candida la alegerile parlamentare pe listele formaţiunii politice pe care o conduce. El a adăugat că se poartă discuţii şi cu un alt rector pentru a candida pe listele ALDE.

''Am reuşit, după câteva luni, să-l conving pe Sorin Cîmpeanu să fie candidatul ALDE pentru un post de parlamentar. Nu a fost uşor, dar de genul acesta de oameni are nevoie şi societatea: fost ministru al Educaţiei, rector, fost prim-ministru pentru o perioadă foarte scurtă. Este apreciat de mediul universitar, un om care a dovedit verticalitate. Deja în mediul universitar se ştie că dânsul a acceptat să candideze din partea noastră. Suntem în discuţie şi cu un alt rector de la o universitate prestigioasă şi sper să reuşesc să-l conving şi pe dânsul'', a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Daniel Constantin.

Potrivit lui Constantin, ALDE va face o selecţie a candidaţilor, având în vedere responsabilitatea partidelor în a alege echipa parlamentară. ''Vom face o selecţie aşa cum trebuie. Am dat un exemplu de candidat pe care eu mi l-aş dori. Sorin Cîmpeanu este prototipul candidatului pe care eu îl urmăresc. E un lucru foarte bun că avem alegeri pe listă, pentru că intervine responsabilitatea partidelor în a alege echipa parlamentară'', a adăugat liderul ALDE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.