Lovitură de graţie dată rebelilor sirieni. Americanii ÎŞI RETRAG sprijinul

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 20-07-2017

Actualizat: 20-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

CIA a decis să pună capăt programului său de sprijin acordat rebelilor sirieni care luptă împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a anunţat miercuri Washington Post, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest program de sprijin iniţiat în urmă cu patru ani a avut doar un impact limitat, mai ales după intrarea în conflict a forţelor armate ruse alături de Bashar al-Assad în 2015, au declarat oficiali americani cotidianului, sub acoperirea anonimatului.

Citește și: Procurorul dat afară de Kovesi rupe tăcerea: 'O să se vadă în curând'/ INTERVIU

Preşedintele Donald Trump a luat această decizie în urmă cu aproape o lună, după o întâlnire cu şeful CIA Mike Pompeo şi consilierul pentru securitate naţională, generalul H.R. McMaster, adaugă Washington Post.

Casa Albă şi CIA au refuzat orice comentariu.

Washington Post consideră că eliminarea acestui program destinat sprijinului pentru rebelii sirieni reflectă interesul preşedintelui american "pentru găsirea de modalităţi de a lucra cu Rusia" şi o "recunoaştere a limitelor influenţei Washingtonului şi voinţei de a-l înlătura pe Assad de la putere".

Această decizie intervine în timp ce SUA şi Rusia au negociat un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, vizând o parte a zonei unde operează rebelii.

Fostul preşedinte Barack Obama a aprobat acest program de ajutor în 2013, când diferite grupuri de rebeli căutau un sprijin extern în cadrul unei revolte generale împotriva regimului sirian.

Mii de combatanţi rebeli au fost astfel instruiţi şi înarmaţi.

Dar angajamentul SUA a rămas ambiguu din cauza îndoielilor Washingtonului asupra capacităţii rebelilor de a-l răsturna pe Bashar al-Assad şi priorităţii acordate luptei împotriva grupării Stat Islamic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri