Fosta şefă a guvernului civil din Myanmar, Aung San Suu Kyi, inculpată de mai multe ori de junta militară după lovitura de stat, ar urma să compară pentru prima dată în persoană în faţa tribunalului pe data de 24 mai, a anunţat luni avocatul său, informează AFP potrivit Agerpres.
Aung San Suu Kyi nu a fost văzută în public după ce a fost arestată în timpul puciului militar, pe 1 februarie. De atunci, ea este ţinută în arest la domiciliu în capitala Naypyidaw şi nu a putut vorbi cu avocaţii săi decât în timpul unor scurte întâlniri prin videoconferinţă, sub stricta supraveghere a forţelor de securitate.
O nouă audiere prin conferinţă video a avut loc luni dimineaţa şi în timpul ei a fost anunţat că Aung San Suu Kyi "va compărea în persoană pe 24 mai", a declarat unul dintre avocaţii săi, Khin Maung Zaw.
Clienta lui pare "în stare de sănătate bună", însă în continuare nu a putut să o întâlnească faţă în faţă. "Nu suntem siguri că poliţia ne va autoriza să discutăm cu ea în privat înainte de audiere", a deplâns Khin Maung Zaw.
Fosta lideră, în vârstă de 75 de ani, a fost inculpată de şase ori după arestarea ei. Ea este urmărită pentru nerespectarea restricţiilor legate de pandemie, import ilegal de aparate walkie-talkie, pentru incitare la revoltă publică şi pentru încălcarea unei legi asupra secretelor de stat, lege ce datează din perioada colonială. De asemenea, ea este acuzată că a primit mai multe sute de mii de dolari şi 11 kilograme de aur mită, însă nu a fost inculpată pentru corupţie.
Dacă Aung San Suu Kyi va fi găsită vinovată, ea nu va mai avea dreptul să participe la viaţa politică şi ar putea fi condamnată la ani grei de închisoare.
Laureată a Premiului Nobel pentru pace în 1991, Aung San Suu Kyi nu are acces la informaţii şi probabil nu este ţinută la curent cu haosul în care s-a cufundat ţara sa, a deplâns la sfârşitul lui aprilie un alt avocat al său.
Manifestaţiile prin care se cere eliberarea ei şi restabilirea democraţiei continuă să fie reprimate în mod violent de forţele de securitate.
Cel puţin 780 de civili au fost ucişi în ultimele trei luni, potrivit Asociaţiei de Asistenţă pentru Deţinuţii Politici (AAPP). Peste 3.800 de persoane se află în prezent în arest în locuri ţinute secrete, potrivit AAPP, care deplânge violenţe faţă de femei, execuţii extrajudiciare şi torturi, cum s-a întâmplat în cazul poetului Khet Thi, arestat sâmbătă şi mort în detenţie 24 de ore mai târziu.
Lovitură de stat în Myanmar - Aung San Suu Kyi ar urma să compară în persoană la tribunal pe 24 mai
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

12
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
12

566
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
566

2.033
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.033

117
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
117

45
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
45

1.420
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.420

71
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
71

2.753
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.753

95
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
95

4.613
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
4.613

3.582
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.582

285
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
285

75
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
75
















Comentează